Zelenski, după ce două rachete au căzut în Polonia: E doar o chestiune de timp până când teroarea rusă ajunge și mai departe

×
Codul embed a fost copiat

Este mobilizare la Varșovia, după ce două rachete au căzut într-un sat polonez, la granița cu Ucraina, și au ucis două persoane. Polonia a anunțat că rachetele sunt de producție rusească, dar s-a abținut să dea vina pe cineva.

Oficialii au făcut noapte albă și au discutat cu aliații lor și mai multe unități ale armatei și aviația au fost puse în alertă.

Între timp, un val de mesaje de susținere a venit din țările vecine, dar și de la aliații din NATO. Klaus Iohannis a transmis că România este "deplin solidară cu Polonia", iar Guvernul de la București a precizat că ţara noastră "e pregătită să procedeze în funcție de evoluția situației".

La Moscova, ministerul rus al Apărării a negat categoric orice implicare. Mai mult, rușii au acuzat Varșovia că escaladează în mod deliberat conflictul.

Rachetele au căzut în jurul orei locale 15, într-o localitate poloneză aflată la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Imaginile de la fața locului arată un crater uriaș în mijlocul unei ferme, o remorcă distrusă și un tractor. Două persoane și-au pierdut viața în explozie.

Citește și
NATO
Ce va face NATO dacă Polonia va activa Articolul 4 din Tratatul Alianței și ce presupune acest lucru
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe rețelele sociale s-a răspândit rapid zvonul potrivit căruia cele două rachete ar fi fost lansate de Rusia și ar fi avut drept țintă obiective din Ucraina, pe care le-ar fi ratat. Ipoteza a fost susținută de oficiali din statele baltice, dar și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Rachete rusești au căzut în Polonia, pe teritoriul unei țări prietene. E doar o chestiune de timp până când teroarea rusă ajunge și mai departe. E necesar să punem teroriștii la locul lor”.

Pe de alta parte, polonezii au fost rezervați în astfel de scenarii.

Premierul Mateusz Morawiecki a convocat rapid Consiliul de Securitate, care a luat primele decizii.

Piotr Muller, purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez: „Am hotărât să creștem nivelul de alertă în unele dintre unitățile militare poloneze, dar și ale instituțiilor de ordine publică din țara noastră. În același timp, am decis să verificăm dacă sunt motive pentru a lansa procedurile din articolul 4 al Cartei Alianței Nord-Atlantice”.

Articolul 4 stabilește că statele membre NATO pot cere consultări oricând e amenințată integritatea teritorială sau securitatea unuia dintre ele. De altfel, oficialii polonezi au purtat toată noaptea discuții cu reprezentantii statelor vecine, dar și cu americanii și britanicii.

Jacek Siwiera, șeful Biroului Național de Securitate: „Suntem în contact strâns cu aliații noștri strategici. Așteptăm discuții cu partea americană. Pe de altă parte, fiecare mesaj necesită precauții sporite, de aceea ne limităm la a oferi doar aceste informații”.

După miezul nopții, președintele polonez Andrei Duda a anunțat că rachetele căzute în estul țării sunt de fabricație rusească, dar a evitat să dea vina pe Moscova pentru acest incident. Liderul de la Varșovia a adăugat că nu există semne că situația s-ar putea repeta.

Nici americanii nu au confirmat ipoteza că rachetele ar fi fost lansate de ruși.

Brig. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: „Suntem la curent cu informațiile de presă care susțin că două rachete rusești au lovit o locație din Polonia, în apropierea graniței cu Ucraina. Pot să vă spun că nu avem date, în acest moment, care să confirme aceste informații și investigăm în continuare ce se întâmplă”.

Câteva state din estul Europei, în frunte cu cele baltice, au fost mai virulente în declarații.

Letonia a propus închiderea imediată a spațiului aerian deasupra Ucrainei, iar vicepremierul leton a condamnat Rusia pentru presupusul atac. La fel și Cehia, în timp ce ministerul de externe al Estoniei a anunțat că Tallinn-ul rămâne solidar până la capăt cu Polonia și că se consultă cu ceilalți aliați în legătură cu acest incident.

Moscova a negat însă orice implicare.

Matthew Chance, corespondent CNN: „(Rușii) spun că ideea că ar fi atacat teritoriul polonez este o provocare. Dar trebuie să ne amintim că aceste rachete, că aceste explozii au avut loc într-un moment în care, dincolo de granița care e la câțiva kilometri distanță, Ucraina era bombardată de Rusia cu peste 80 de rachete. Așa că e ușor de imaginat că unele dintre aceste rachete ar fi putut să ajungă din greșeală în partea asta a graniței”.

Cert este că incidentul e considerat unul extrem de grav. Președintele american Joe Biden, aflat în Bali la summitul G20, a convocat peste noapte o masă rotundă, la care au participat Germania, Canada, Olanda, Japonia, Spania, Italia, Franța și Marea Britanie. Iar ambasadorii statelor NATO se întâlnesc miercuri, la cererea Poloniei, să analizeze situația din Estul Europei.

Brig. Gen. Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: „Atunci când vine vorba despre angajamentele noastre și despre articolul 5 (al Cartei NATO), am fost cât se poate de clari că vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”.

În Ungaria, premierul Viktor Orban a convocat, la rândul său, Consiliul de Securitate, pentru a discuta despre evenimentul din Polonia, dar și despre faptul că ucrainenii au anunțat Budapesta că au suspendat livrarea de gaze rusești către Ungaria din cauza unei căderi de presiune în conducta Drujba.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anunțul șefului Statului Major al Apărării din România, după ce două rachete au căzut în Polonia
Anunțul șefului Statului Major al Apărării din România, după ce două rachete au căzut în Polonia

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat cu omologul polonez, generalul Rajmund Andrzejczak, după incidentul din proximitatea graniţei Poloniei cu Ucraina în care au murit doi oameni.

Ce va face NATO dacă Polonia va activa Articolul 4 din Tratatul Alianței și ce presupune acest lucru
Ce va face NATO dacă Polonia va activa Articolul 4 din Tratatul Alianței și ce presupune acest lucru

Ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi europeni, conform News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.