„A plecat să trăiască fericită”. Misterul „doamnei din valiză”, elucidat după 45 de ani de la dispariție

crima femeie
Getty

La 45 de ani după ce o femeie din Ohio a dispărut fără urmă, cele două rude rămase în viață ale sale, nepoatele acesteia, știu acum ce s-a întâmplat cu mătușa lor Dolly.  

Rămășițele umane neidentificate, găsite în octombrie 1978 în interiorul unei valize cu haine, într-o zonă izolată din Imlay, Nevada, au fost identificate ca fiind ale lui Florence Charleston din Cleveland, Ohio, potrivit Poliției de stat din Nevada, scrie CNN.

Testarea avansată a ADN-ului medico-legal al rămășițelor lui Charleston, împreună cu datele genealogice, au dus la identificarea acesteia, la câteva decenii după moartea sa, au declarat autoritățile.

Diane Liggitt, una dintre nepoatele lui Charleston, avea aproximativ 18 ani când mătușa ei a dispărut.

Liggitt a declarat pentru CNN că și-a amintit că Charleston, pe care ea și verișoarele ei o numeau mătușa Dolly, s-a îndreptat spre Portland, Oregon, împreună cu un bărbat, la începutul anilor 1970.

Citește și
prof disparut
Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pur și simplu l-a întâlnit pe acest tip și a plecat să trăiască fericită până la adânci bătrâneți, sau cel puțin așa credea ea”, a spus Liggitt, care locuiește în Lisbon, Ohio. „Unchiul meu nu a reușit să dea de ea niciodată. De fiecare dată când îl suna, ea era fie prea bolnavă ca să vină la telefon, fie (exista) un motiv sau altul pentru care nu putea vorbi cu el”, a adăugat Liggitt.

Eforturile unchiului ei de a-și găsi sora cu ajutorul unui detectiv particular au fost, de asemenea, în zadar. Ultima dată când familia a auzit ceva despre femeie, potrivit lui Liggitt, a fost că ea se afla în Reno, Nevada, cândva, în 1978.

Poliția de stat din Nevada a declarat, marți, într-un comunicat de presă, că divizia sa de investigații continuă să investigheze moartea lui Charleston, și caută informații de la public cu privire la acest caz.

Progresele ADN au ajutat la identificarea femeii

Pe 26 octombrie 1978, Biroul șerifului din comitatul Pershing din Nevada a găsit rămășițe neidentificate în apropierea orășelului Imlay, care se aflau într-o valiză care conținea și haine de femeie, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Statului Nevada.

Rămășițele erau puternic descompuse, iar autopsia nu a putut să dezvăluie cauza morții sau informații care să ducă la identificarea femeii, care s-a dovedit a fi o caucaziană în vârstă de cel puțin 40 de ani, se mai arată în comunicat.

Femeia era moartă de șase luni înainte ca trupul ei să fie găsit, potrivit unui articol din mai 1980, din Nevada State Journal, care a devenit Reno Gazette-Journal în 1983.

Biroul șerifului a apelat la ajutorul poliției statului Nevada în anul următor. Deși cazul a fost introdus în Sistemul național de persoane dispărute și neidentificate (NamUs), ancheta autorităților nu a găsit nicio pistă semnificativă.

În martie 2022, anchetatorii au colaborat cu Othram, o companie americană specializată în genealogie criminalistică pentru agențiile de aplicare a legii, pentru a efectua teste criminalistice avansate de ADN și genealogie pe rămășițele femeii.

În urmă cu aproximativ un an, NamUs a început să finanțeze direct unele cazuri de persoane neidentificate în speranța că ar putea valorifica noile tehnologii, precum cele ale Othram, pentru a identifica persoanele”, a declarat directorul general al Othram, David Mittelman, pentru CNN.

RTI International, organizația care administrează NamUs, a coordonat livrarea probelor din acest caz către laboratorul Othram.

„Ați găsit-o pe mătușa Dolly”

Testele au avut ca rezultat mai multe piste noi în acest caz, inclusiv identitatea lui Charleston.

După ce s-a întrebat timp de zeci de ani ce s-a întâmplat cu mătușa ei, Liggitt ieșea de acasă într-o zi, când a primit un telefon de la un detectiv. Exista o potrivire a ADN-ului.

El obținuse ADN-ul meu de la un cadavru găsit în deșert. Eu și (verișoara mea) suntem singurele două rude în viață”, a spus Liggitt, referindu-se la verișoara ei, Donna Taylor.

I-am spus: 'Doamne, ai găsit-o pe mătușa Dolly'”, și-a amintit ea.

Familia plănuiește să trimită rămășițele lui Charleston înapoi în Ohio pentru înmormântare, după ce ancheta privind uciderea ei va fi finalizată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Misterul din spatele unei fotografii de pe Google Maps. Ce reprezintă golul imens marcat cu negru
Misterul din spatele unei fotografii de pe Google Maps. Ce reprezintă golul imens marcat cu negru

Un gol misterios a fost reperat pe Google Maps în mijlocul Văii Morții din California, Statele Unite.

 

 

Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal
Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal

Un profesor din California, acuzat de violență domestică, a fost dat dispărut după ce a plecat într-o excursie în Washington și nu s-a mai întors.

Misterul din spatele morții unui bărbat, găsit dezbrăcat și învelit într-o prelată pe post de pătură
Misterul din spatele morții unui bărbat, găsit dezbrăcat și învelit într-o prelată pe post de pătură

Un bărbat mort a fost găsit dezbrăcat și învelit în prelată, într-un loc de frumusețe izolat.

 

Misterul „hipsterului care călătorește în timp” purtând haine moderne și ochelari de soare într-o fotografie din 1941
Misterul „hipsterului care călătorește în timp” purtând haine moderne și ochelari de soare într-o fotografie din 1941

O fotografie veche de 82 de ani i-a convins pe unii oameni că deplasările în timp sunt reale, deoarece pare să arate un bărbat îmbrăcat în haine moderne și cu ochelari de soare.

 

Misterul „doamnei din cufăr”. Femeia strangulată și băgată într-un cufăr, identificată la 53 de ani de la moartea sa
Misterul „doamnei din cufăr”. Femeia strangulată și băgată într-un cufăr, identificată la 53 de ani de la moartea sa

Moartea unei femei supranumite „doamna din cufăr”, după ce rămășițele ei au fost găsite într-o ladă în pădure, a fost un mister timp de 53 de ani.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.