Semnale de alarmă din toate colțurile lumii în legătură cu efectele schimbărilor climatice

×
Codul embed a fost copiat

Fluviul Rhin, care străbate Germania, a secat de-a binelea pe anumite porțiuni, pe Dunăre navele se împotmolesc în noroi, iar Ungaria a căpătat peisaje apocaliptice.

În același timp, pădurile Spaniei se fac scrum, China închide fabrici din cauza valului de caniculă fară precedent, iar zeci de milioane de americani vor îndura vara zile cu peste 50 de grade Celsius. Sunt doar ultimele semnale de alarmă lansate din toate colțurile lumii în legătură cu efectele schimbărilor climatice.

Secvențe îngrijorătoare au fost filmate miercuri dimineaţă în Catalonia. Flăcările violente îi silesc pe pompieri să fugă. Sunt incendii de vegetație și la 80 de kilometri de Valencia. Cel puțin 20 de pasageri aflați într-un tren pe ruta Valencia-Zaragoza au fost răniți, deşi conductorul a văzut focul care se apropia de calea ferată și a oprit.

Iar fumul de la un uriaș incendiu de vegetație, ce mistuie de la începutul lunii parcul național Serra da Estrela din centrul Portugaliei, a învăluit câţiva zgârie-nori din Madrid, la o distanță de 400 km. Autoritățile au fost nevoite să explice insistent populaţiei că nu există niciun incendiu în zona capitalei spaniole.

Incendiile reprezintă doar unul dintre efectele combinaţiei dintre caniculă şi seceta de o virulentă fără precedent, care a lovit vestul şi sudul Europei.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Johannes Bahrke, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: „Potrivit datelor deţinute în acest moment, seceta din 2022 este mai gravă decât cea din 2018, când a fost cea mai rea seceta de după 1540, deci din ultimii aproape 500 de ani.”

Începând de săptămâna viitoare, 15 milioane de britanici din Londra, împrejurimi şi comitatul Oxford nu vor mai avea voie să-şi ude grădinile, să-şi umple piscinele cu apă, să-şi spele maşinile, geamurile sau terasele folosind furtunul de grădină. Măsura vine după ce, pe 12 august, autorităţile au decretat stare de secetă în cea mai mare parte a Angliei.

Între timp, nivelul Rhinului scade continuu, iar vasele ce transportă gaze şi petrol nu mai pot naviga pe cel mai important fluviu al Germaniei.

În Emmerich, există un punct de măsurare a nivelului apei, popular printre amatorii de promenadă. La prânz au observat uluiţi că indicatorul galben care monitorizează nivelul Rhinului se apropia de zero.

Privelişti dezolante sunt şi în Ungaria vecină, unde lacurile au secat complet, iar Dunărea are, în Budapesta şi împrejurimi cu 150 de cm mai puţin decât normalul lunii august.

Asociaţia fermierilor unguri se aşteaptă ca pierderile cauzate de secetă să depăşească 20 de miliarde de euro. Culturile de floarea soarelui şi cartofi sunt distruse, în timp ce crescătorii nu mai au cu ce să-şi hrănească animalele.

Şi în Serbia, nivelul alarmant de scăzut al Dunării împiedica transporturile fluviale şi pune în pericol vietăţile acvatice. Unde sapatamanile trecute oamenii veneau să înoate, acum îşi plimbă câinii. Este ameninţată producţia de electricitate la hidrocentrala Djerdap, situată la graniţa Serbiei cu România.

În Spania, compania de apă din Bilbao duce apă potabilă cu ambarcațiuni-cisternă locuitorilor din mai multe oraşele din regiune.

Şi peste Ocean, sud-vestul Statelor Unite se confruntă cu secetă extremă. Râurile şi lacurile seacă, iar rezervoarele se golesc accelerat.

În Nevada, Arizona şi New Mexico s-au luat măsuri drastice de reducere a consumului de apă.

În Nevada, cea mai importantă hidrocentrală e la un pas de a fi oprită, iar fermierii şi-au pierdut orice speranţă de a-şi salva culturile.

Oamenii de ştiinţă avertizează că peste 30 de ani americanii de pe o aşa-numită centură a caniculei vor înfrunta vara temperaturi de peste 50 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour
De ce regele Charles al III-lea are două zile de naștere. Semnficația paradei Trooping the Colour

Regele Charles își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an în calitate de monarh britanic.

 

Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția
Lupte de stradă în Argentina, din cauza unor măsuri dure de austeritate. Manifestanții au atacat poliția

S-au dat lupte de stradă în fața Congresului argentinian, care a aprobat, în camera superioară, un pachet de măsuri dure de austeritate.

Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală
Ministrul Apărării dintr-o țară NATO spune că trimiterea avioanelor de luptă în Ucraina e „trădare” și depune plângere penală

Ministrul Apărării din Slovacia îl acuză pe predecesorul său de „trădare”, pentru că a trimis avioane de luptă în Ucraina și a anunțat că a depus o plângere penală în acest sens.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.