Secretarul general al NATO: Noua ofensivă militară a Rusiei în Ucraina a început deja

zelenski, stoltenberg
Getty

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că mult anticipata ofensivă a forţelor ruse asupra Ucrainei a început deja.

"Cred că realitatea este că am văzut deja începutul", a spus Stoltenberg în cadrul unei conferinţe la sediul NATO din Bruxelles, organizată în preziua reuniunii miniştrilor apărării din Alianţă.

"Rusia trimite deja mii şi mii de noi soldaţi, acceptând o rată foarte ridicată de mortalitate, mulţi morţi, dar punând presiune pe Ucraina", a adăugat el, potrivit Agerpres.

"Ceea ce îi lipseşte Rusiei în calitate, compensează în cantitate", a estimat Stoltenberg.

"Ceea ce înseamnă că logistica, echipamentul, instruirea, conducerea nu sunt la acelaşi nivel cu cele ale forţelor ucrainene, dar au mai multe trupe. Şi ruşii sunt dispuşi să trimită acele trupe şi să accepte o rată mare de pierderi", a mai spus el.

Citește și
Ramzan Kadîrov
Kadîrov anunță că ​Rusia poate cuceri Kievul, Harkovul și Odesa până la finalul anului. "Vom îndeplini obiectivul stabilit"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pentru mine asta evidenţiază importanţa sincronizării. Este urgent să furnizăm Ucrainei mai multe arme", a pledat secretarul general al NATO, înainte de o întâlnire marţi a circa 50 de ţări sub conducerea SUA pentru a coordona livrările de arme către Ucraina.

"Suntem într-o cursă a logisticii", a subliniat el. "Capabilităţi cheie precum muniţia, combustibilul şi piesele de schimb trebuie să ajungă în Ucraina înainte ca Rusia să preia iniţiativa pe câmpul de luptă. Viteza va salva vieţi", a mai pledat Jens Stoltenberg.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali afirmă de săptămâni că aşteaptă o ofensivă majoră a Rusiei în est pe măsură ce se apropie primăvara.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stoltenberg, despre baloanele de deasupra SUA: Este parte dintr-un tipar în care China şi Rusia sporesc supravegherea NATO
Stoltenberg, despre baloanele de deasupra SUA: Este parte dintr-un tipar în care China şi Rusia sporesc supravegherea NATO

Incidentele cu baloane care au fost doborâte de SUA, care sunt suspectate că ar fi folosite de China pentru spionaj, formează o parte dintr-un tipar care evidenţiază nevoia NATO de a fi vigilentă, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Kadîrov anunță că ​Rusia poate cuceri Kievul, Harkovul și Odesa până la finalul anului.
Kadîrov anunță că ​Rusia poate cuceri Kievul, Harkovul și Odesa până la finalul anului. "Vom îndeplini obiectivul stabilit"

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a declarat, luni, că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina până la sfârșitul anului și că ar fi greșit să intre în negocieri cu Volodimir Zelenski.

Politico: Este posibil ca Rusia să fi pierdut o întreagă brigadă de elită în timp ce ataca Vuledar
Politico: Este posibil ca Rusia să fi pierdut o întreagă brigadă de elită în timp ce ataca Vuledar

În timp ce Rusia probează apărarea Ucrainei, înaintea unei ofensive anticipate, este posibil ca rușii să fi pierdut o întreagă brigadă a infanteriei navale de elită 155 într-un atac la Vuledar, un oraș minier din regiunea Donețk.  

Oculus, AI-ul folosit de Kremlin pentru identificarea conținutului interzis pe internet, a fost lansat. Cât de invaziv este
Oculus, AI-ul folosit de Kremlin pentru identificarea conținutului interzis pe internet, a fost lansat. Cât de invaziv este

Oculus, motorul de căutare a conținutului interzis pe internet cu AI, a fost lansat în Rusia. Sistemul recunoaște automat imagini și simboluri, scene și acțiuni ilegale, și analizează textul din fotografii și videoclipuri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.