Scandal internațional după ce trupele NATO au pătruns din greșeală într-o fabrică din Bulgaria. ”Sunt jignit şi umilit”

×
Codul embed a fost copiat

Gafa de proporţii a soldaţilor americani - care au luat cu asalt, din greșeală, o fabrică de ulei din Bulgăria - va fi subiectul unui proces.

Proprietarul fabricii nu a fost impresionat de scuzele ambasadei americane și i-a dat în judecată pe militarii care participau la exercițiul NATO.

Operaţiunea, surprinsă de camerele de supraveghere, a avut loc în regiunea Plovdiv. Trupele participau la un exerciţiu NATO în care simulau capturarea şi securizarea unui aerodrom dezafectat. Dar, în timpul misiunii, soldații au pătruns într-o clădire de lângă aerodrom, despre care au crezut că era parte a zonei de antrenament. Acolo se aflau însă civili bulgari.

Vassil, muncitor la KIM Engineering: "Eram în spate și munceam în momentul în care colegii mi-au spus că au intrat soldații peste noi. I-am văzut cu mitraliere îndreptate spre noi, eram foarte stresați, am început să alerg, eram foarte stresat, nu știam ce să fac și ce să spun."

În imagini se vede cum unul dintre muncitori ridică mâinile, semn că nu are nimic de ascuns. Înarmaţi cu puşti de asalt, cei şapte militari au cercetat locul timp de câteva minute.

Citește și
România trimite medici militari în SUA pentru a ajuta în lupta contra coronavirusului
Militari americani au dat buzna într-o companie privată în Bulgaria. Preşedintele aşteaptă o anchetă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marin Dimitrov, director al KIM Engineering Ltd: "Militarii au mers peste tot pe proprietatea mea privată. A fost o încălcare ilegală a proprietății mele private. Sunt jignit şi umilit de cele întâmplate. S-au purtat ca și cum am fi bandiți, criminali, chiar dacă desfășurăm activități legale. "

Raidul a avut loc pe 11 mai şi, potrivit unui comunicat transmis de oficialii americani, nu s-a tras niciun foc de armă. Ambasada Statelor Unite din Bulgaria a prezentat scuze pentru confuzia creată și a spus că anchetează cauzele acestei greşeli. Pe de altă parte, preşedintele bulgar a calificat incidentul drept "inacceptabil".

Exerciţiul americanilor face parte din operaţiunea "Defender Europe 21", care a început în mai și se va încheia la finele acestei luni. Este cel mai mare exerciţiu NATO care are loc pe continentul european în ultimele decenii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
SUA instituie sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari şi a 64 de firme deţinute sau controlate de ei
SUA instituie sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari şi a 64 de firme deţinute sau controlate de ei

SUA au adoptat miercuri sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari şi a 64 de firme conduse de ei, acuzându-i de implicare în corupţia din acest stat al UE, relatează Reuters.

Militari americani au dat buzna într-o companie privată în Bulgaria. Preşedintele aşteaptă o anchetă
Militari americani au dat buzna într-o companie privată în Bulgaria. Preşedintele aşteaptă o anchetă

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a calificat drept inacceptabil un incident implicând trupe americane care participau la un exerciţiu militar şi cetăţeni civili.

Românii au liber să intre în Bulgaria. Nu mai este nevoie de documente legate de COVID-19
Românii au liber să intre în Bulgaria. Nu mai este nevoie de documente legate de COVID-19

Cetăţenii români care intră în Bulgaria nu trebuie să prezinte niciun document în afara celor de călătorie, a decis, joi, ministrul Sănătăţii din Bulgaria, măsura fiind aplicabilă până la finalul lunii iulie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.