Rusia ar putea crește vârsta de încorporare în această primăvară

Vladimir Putin
Profimedia

Rusia ar putea ridica limita superioară de vârstă pentru rușii care urmează să fie înrolaţi în forţele armate.

Schimbarea ar putea avea loc în această primăvară, după cum a declarat șefului Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, Andrei Kartapolov, conform Reuters. 

Andrei Kartapolov a declarat că limita superioară ar putea fi ridicată la 30 de ani, în prezent fiind 27. Decizia ar urma să fie luată ca parte a planurilor Moscovei de a creşte numărul trupelor ruse cu 30%.

Întrebat despre posibilele schimbări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, joi, că președintele Vladimir Putin „sprijină conceptual” creșterea vârstei de recrutare, dar că detaliile exacte vor fi decise de Ministerul Apărării.

Președintele rus, Vladimir Putin, a spus în decembrie că intervalul de vârstă pentru serviciul militar obligatoriu ar trebui schimbat între 21 și 30 de ani, în loc de intervalul actual de 18-27 de ani.

Citește și
surovkin, gherasimov
Putin l-a numit pe Gherasimov comandantul războiului din Ucraina. „Generalul Armaghedon”, retrogradat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin, scos din sărite de vicepremierul rus: Haide să încheiem discuția chiar acum. De ce faci pe prostul?
Putin, scos din sărite de vicepremierul rus: Haide să încheiem discuția chiar acum. De ce faci pe prostul?

Situația pare tot mai tensionată la Kremlin. Nervos, în lipsa contractelor de achiziții pentru aeronave civile și militare, Vladimir Putin, în stilul caracteristic, îi umilește public pe oamenii din guvern.

Putin l-a numit pe Gherasimov comandantul războiului din Ucraina. „Generalul Armaghedon”, retrogradat
Putin l-a numit pe Gherasimov comandantul războiului din Ucraina. „Generalul Armaghedon”, retrogradat

Ministrul Apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, a făcut, miercuri, noi numiri la conducerea "operaţiunii militare speciale" din Ucraina.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.