Preşedintele Maduro anunţă prinderea unui "spion american" înarmat în apropierea unor rafinării

Preşedintele Maduro anunţă prinderea unui
Getty

Un "spion american" a fost arestat în apropierea unor rafinării din Venezuela, după ce autorităţile au dejucat un plan pentru a provoca "o explozie" într-un alt complex petrochimic, a afirmat vineri preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, citat de AFP.

 

"Am prins joi un spion american care spiona, în statul Falcon, rafinăriile din Amuay şi Cardon", în complexul de rafinare Paraguana (nord-vest)", a declarat şeful statului într-un discurs televizat.

Este vorba despre un membru al US Marine Corps "care a servit pe baze ale CIA din Irak", a continuat Nicolas Maduro, adăugând că acesta a fost prins având "armament greu" asupra lui şi o "mare cantitate de dolari".

Arestarea a avut loc după ce autorităţile au "descoperit şi dejucat" un plan vizând o explozie la rafinăria El Palito, cea mai apropiată de Caracas, situată în statul central Carabobo, potrivit preşedintelui venezuelean.

Citește și
Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin
Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar o penurie uriașă de carburanți

 

Luna trecută, americanii Luke Alexander Denman şi Airan Berry au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare sub acuzaţia de terorism ca urmare a unei incursiuni armate în Venezuela în mai.

Vineri, cu câteva ore înainte de anunţul acestei arestări, guvernul venezuelean informase despre introducerea unui "plan de urgenţă" destinat să reglementeze "distribuţia de combustibili" în faţa gravei penurii de benzină cu care se confruntă ţara sud-americană şi care provoacă cozi de kilometri la benzinării.

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar este lovită de uriaşe penurii de carburanţi, mai scrie AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Președintele Venezuelei a anunțat că a arestat 2 cetățeni americani: ”Se jucau de-a Rambo”
Președintele Venezuelei a anunțat că a arestat 2 cetățeni americani: ”Se jucau de-a Rambo”

15 persoane, între care și 2 americani, au fost arestate în ultimele două zile pentru o tentativă ratată de invazie a Venezuelei, a susţinut preşedintele acestei ţări, Nicolas Maduro, citat de AFP și preluat de Agerpres.

Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela
Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela

Două avioane cu personal tehnic-militar din Rusia au sosit în Venezuela, a anunţat sâmbătă preşedintele Nicolas Maduro, care săptămâna aceasta a efectuat o vizită la Moscova.

Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin
Ce cadou i-a oferit Nicolas Maduro lui Vladimir Putin "ca semn de preţuire"

Criză politică din Venezuela s-a mutat în afara graniţelor, acolo unde puterea şi opoziţia caută susţinere pe plan mondial.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.