Noi condiţii de intrare pe teritoriul Germaniei, în contextul pandemiei. Anunțul MAE

aeroport
StirilePROTV

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile germane au modificat condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, în contextul eliminării României din categoria "zonelor de risc", începând cu data de 2 iunie, persoanele care călătoresc din România pe cale aeriană pot intra pe teritoriul german cu condiţia prezentării unuia dintre următoarele documente:

* un document care atestă rezultatul negativ al testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip PCR (a căror valabilitate să nu depăşească 72 de ore) şi cele antigen (valabilitate de maximum 48 de ore), efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch. Aceste dovezi pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă;

* un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19. Dovada vaccinării poate fi utilizată numai dacă au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), a unui vaccin dintre cele omologate la nivelul UE;

* un document care atestă infectarea cu virusul SARS-COV-2. Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se bazează pe o testare de laborator care a fost efectuată cu cel puţin 28 de zile înainte, dar nu mai mult de 6 luni. Este admisă şi prezentarea cumulativă a dovezii unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, împreună cu cea a vaccinării cu cel puţin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Citește și
Un băieţel de 3 ani din Germania a luat mașina părinților și a condus, până a lovit un semn de circulație
Un băieţel de 3 ani din Germania a luat mașina părinților și a condus, până a lovit un semn de circulație
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, pentru intrarea în Republica Federală Germania din România pe cale rutieră nu este necesară prezentarea documentelor menţionate anterior.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
FRF vrea să organizeze Supercupa României în alte țări. Spania, Germania și SUA sunt pe listă
FRF vrea să organizeze Supercupa României în alte țări. Spania, Germania și SUA sunt pe listă

Federaţia Română de Fotbal doreşte ca începând cu ediţia 2022 să organizeze Supercupa României în ţări cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova, a anunţat, luni, preşedintele Răzvan Burleanu.

Un băieţel de 3 ani din Germania a luat mașina părinților și a condus, până a lovit un semn de circulație
Un băieţel de 3 ani din Germania a luat mașina părinților și a condus, până a lovit un semn de circulație

Un băieţel de aproape 3 ani a condus sâmbătă o maşină circa 150 de metri în oraşul german Peine, înainte de a lovi un semn de circulaţie, a anunţat poliţia, relatează dpa.

Şeful securităţii cibernetice din Germania: Risc sporit de atacuri cibernetice împotriva spitalelor din ţară
Şeful securităţii cibernetice din Germania: Risc sporit de atacuri cibernetice împotriva spitalelor din ţară

Şeful securităţii cibernetice din Germania susține că există un risc sporit de atacuri cibernetice împotriva spitalelor din ţară.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.