Nicolas Maduro, „trădat” de șeful serviciilor de informații. „Am sacrificat tot”

Nicolas Maduro
AFP

Fostul șef al serviciilor de informații din Venezuela a vorbit pentru prima dată despre decizia sa de a dezerta. Astfel, el a măturisit a declarat că a „sacrificat totul.”

„Popor al Venezuelei, am sacrificat totul!. Cei care mă cunosc ştiu cum am luptat frontal împotriva corupţiei şi a nedreptăţilor", a declarat Christopher Figuera în scurta înregistrare video de un minut şi jumătate difuzată pe Twitter de canalul NTN24, conform Agerpres.

După rebeliunea eşuată de la 30 aprilie, la care a îndemnat opozantul Juan Guaido, au circulat zvonurile că Christopher Figuera, şeful SEBIN, a dezertat.

Confirmarea a venit marţi de la Washington, atunci când vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat că generalul Figuera a „dezertat săptămâna trecută". În consecinţă, a continuat vicepreşedintele SUA, administraţia Trump a ridicat sancţiunile americane care îl vizau.

În înregistrarea difuzată joi, Christopher Figuera nu vorbeşte despre revolta eşuată de la 30 aprilie, dar îl critică implicit pe Nicolas Maduro, pe care Washingtonul, aliat al lui Juan Guaido, încearcă să îl răstoarne de la putere.

Citește și
Caracas, Venezuela
Bătălia pentru cea mai mare rezervă de petrol a lumii. SUA amenință cu un atac militar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Trebuie să te opreşti să mai acuzi lumea întreagă pentru nefericirea ţării noastre şi să ceri şi mai multe sacrificii populaţiei, în timp ce unii conducători care au făcut avere au plasat totul în străinătate", a mai spus Christopher Figuera în această înregistrare efectuată într-un loc neprecizat.

El a mai afirmat că i-a cerut lui Donald Trump să „ridice sancţiunile" împotriva Venezuelei. Potrivit declaraţiilor sale, preşedintele american i-a răspuns că „va face aceasta doar atunci când un nou guvern va fi în funcţiune" la Caracas.

„Sunt convins că merităm o ţară mai bună. Trebuie să muncim cu toţii la reconstrucţia şi restabilirea statului", a încheiat Christopher Figuera.

Apelul la rebeliune împotriva lui Nicolas Maduro lansat de Juan Guaido alături de soldaţii alăturaţi cauzei sale a eşuat. Circa 25 de soldaţi au cerut azil la ambasada Braziliei, iar opozantul Leopoldo Lopez, care a apărut alături de Juan Guaido, s-a refugiat în cea a Spaniei.

În plus, justiţia a lansat urmăriri penale contra a zece deputaţi pentru sprijinul acordat rebeliunii. Unul dintre aceştia, Edgar Zambrano, vicepreşedinte al Adunării Naţionale, a fost arestat miercuri seară, iar alţi trei s-au refugiat în ambasade la Caracas.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Important politician din Venezuela, arestat de serviciile secrete. Avertismentul SUA
Important politician din Venezuela, arestat de serviciile secrete. Avertismentul SUA

Măsurile de represiune împotriva politicienilor care se opun regimului lui Nicolas Maduro s-au intensificat. Astfel, vicepreședintele Parlamentului, Edgar Zambrano, a fost arestat de serviciile secrete.

Bătălia pentru cea mai mare rezervă de petrol a lumii. SUA amenință cu un atac militar
Bătălia pentru cea mai mare rezervă de petrol a lumii. SUA amenință cu un atac militar

Venezuela est 'pregătită' să reziste în cazul unui atac militar al Statelor Unite ale Americii.

Cum îi va pedepsi preşedintele Venezuelei pe deputaţii care i se opun
Cum îi va pedepsi preşedintele Venezuelei pe deputaţii care i se opun

Adunarea Constituantă din Venezuela, controlată de Maduro, vrea să ridice imunitatea deputaţilor opoziţiei.

Un elicopter cu militari s-a prăbușit, în Venezuela. Reacția lui Maduro
Un elicopter cu militari s-a prăbușit, în Venezuela. Reacția lui Maduro

Șapte militari venezueleni au murit, sâmbătă, după ce elicopterul lor s-a prăbușit în apropiere de Caracas, a anunțat președintele Nicolas Maduro.

Maduro a cerut armatei să fie
Maduro a cerut armatei să fie "gata" în caz de atac american

Nicolas Maduro a făcut apel sâmbătă la forţele armate să fie "gata" în cazul în care SUA vor decide să lanseze o ofensivă militară pe teritoriul Venezuelei, în contextul în care opozantul Juan Guaido încearcă să atragă armata de partea sa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.