Misterul unui submarin dispărut în 1944. Ce s-a întâmplat de fapt cu el

submarin
iStock

Un submarin american dispărut în 1944, după ce a fost lovit de aviaţia japoneză în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost găsit pe fundul Mării Chinei de Est, a anunţat luni un grup care caută nave americane pierdute, relatează DPA.

USS Grayback a fost găsit în largul coastei Okinawa, a precizat Lost 52 Project, o organizaţie care are scopul declarat de a stabili soarta soldaţilor americani dispăruţi, transmite Agerpres.

USS Grayback şi echipajul său de 80 de oameni au dispărut în 1944 şi epava nu a fost găsită până acum, în parte din cauza faptului că informaţiile înregistrate de japonezi privind locul atacului au fost incorect traduse, ceea ce a dus la perpetuarea misterului timp de 75 de ani.

Project 52 a reuşit să găsească submarinul după ce a văzut documentele militare cu coordonatele corecte. Grupul a folosit vehicule submarine autonome pentru a găsi epava, descoperită pe 5 iunie, la circa 80 km sud de Okinawa, la o adâncime de aproximativ 430 de metri, a precizat Project 52.

Forţele navale americane au confirmat duminică că grupul a găsit epava submarinului USS Grayback.

Citește și
nava
Navă SUA scufundată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, descoperită după 76 de ani
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Familiile celor 80 de membri ai echipajului au fost anunţate de găsirea epavei. Informaţia a fost făcută publică de Ziua Veteranilor, o sărbătoare naţională dedicată comemorării americanilor care au luptat în armata SUA.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cea mai veche navă intactă, de peste 2400 de ani, descoperită în Marea Neagră. VIDEO
Cea mai veche navă intactă, de peste 2400 de ani, descoperită în Marea Neagră. VIDEO

O navă comercială greacă, veche de mai bine de 2400 de ani, a fost găsită în adâncurile Mării Negre pe coasta bulgară.

Navă SUA scufundată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, descoperită după 76 de ani
Navă SUA scufundată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, descoperită după 76 de ani

Un transportator de avioane americane care a fost scufundat în timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost găsit, după 76 de ani, în largul coastei Australiei.

O nava petroliera, disparuta de 3 saptamani, a aparut pe o plaja. Ce au descoperit localnicii cand s-au uitat inauntru
O nava petroliera, disparuta de 3 saptamani, a aparut pe o plaja. Ce au descoperit localnicii cand s-au uitat inauntru

O nava petroliera fost descoperita la tarm, pe o plaja din Liberia, insa localnicii au avut un soc: nava era goala, fara niciun membru al echipajului la bord.

"Arata ca o nava spatiala". A fost descoperita prima broasca testoasa care emite o lumina fosforescenta

Cercetatorii au descoperit recent in Pacificul de Sud prima broasca testoasa care emite lumina fosforescenta.

O forma misterioasa de pe Luna a fost descoperita cu ajutorul Google Moon:
O forma misterioasa de pe Luna a fost descoperita cu ajutorul Google Moon: "Sa fie oare o nava spatiala gigantica?". VIDEO

O forma ciudata, asemanatoare cu o pana, a fost descoperita pe Luna cu ajutorul Google Moon, iar unii jurnalisti din domeniu scriu ca nu seamana cu nicio formatiune naturala despre care se stie ca apare spontan, in monitorizarile satelitilor Terrei.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.