Incendiu de proporții în Spania. Trei sate au fost evacuate | GALERIE FOTO

incendiu spania
Profimedia

Un incendiu forestier a izbucnit în estul Spaniei, sute de persoane fiind evacuate din casele lor aflate în satele din apropiere, în timp ce nori uriaşi de fum se ridică în aer.

Pompierii au fost alertaţi joi despre incendiul izbucnit în apropiere de Villanueva de Viver, în regiunea Valencia, potrivit news.ro.

Zece avioane erau folosite pentru a stinge flăcările, care au dus la evacuare a trei sate. Peste o mie de oameni au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele, a relatat Cadena Ser.

Serviciile de urgenţă au afirmat că au instalat un refugiu pentru 600 de persoane şi un spital de campanie.

Iarna 2022-2023 a fost, în emisfera nordică, a doua cea mai caldă din cele înregistrate şi neobişnuit de secetoasă, au afirmat oameni de ştiinţă din Uniunea Europeană, în 8 martie. În vestul şi sud-estul Europei, pe perioada iernii a fost mai uscat decât în medie, în timp ce în luna februarie s-au înregistrat niveluri scăzute record ale umidităţii din sol în unele regiuni, au spus oamenii de ştiinţă.

Citește și
incendiu cluj
Un bărbat de 40 de ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu care i-a cuprins locuința improvizată, în Cluj
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Datele adunate de Sistemul de Informaţii privind Incendiile de Pădure din Europa al Comisiei Europene arată că anul trecut a fost cel mai rău în privinţa incendiilor de pădure în Spania, de când se fac înregistrări, cu 493 de incendii care au distrus 307.000 de hectare de teren.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei mașini au fost distruse de un foc pus intenționat, în Râmnicu Vâlcea. Totul s-a întâmplat noaptea | FOTO
Trei mașini au fost distruse de un foc pus intenționat, în Râmnicu Vâlcea. Totul s-a întâmplat noaptea | FOTO

Trei autoturisme parcate pe o stradă din Râmnicu Vâlcea au fost distruse în urma unui incendiu, în noaptea de joi spre vineri. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere a reieşit că focul a fost pus intenţionat.

 

Un bărbat de 40 de ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu care i-a cuprins locuința improvizată, în Cluj
Un bărbat de 40 de ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu care i-a cuprins locuința improvizată, în Cluj

Un incendiu a cuprins, în noaptea de joi spre vineri, mai multe locuinţe improvizate din zona ”Colonia Veche” de la Pata Rât, judeţul Cluj. Pompierii au găsit trupul ars al unui bărbat de aproximativ 40 de ani.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.