Cântăreaţa SOPHIE a murit la Atena, la vârsta de 34 de ani

Sophie

Cântăreaţa SOPHIE, DJ, producătoarea muzicală şi colaboratoare a unor mari artişti a murit sâmbătă dimineaţă în casa ei din Atena, la vârsta de 34 de ani, relatează EFE.

Cunoscuta artistă a murit în casa ei din Grecia, la Atena, după un accident subit, potrivit echipei sale care a publicat un comunicat, în care se cere respectarea intimităţii familiei şi a fanilor artistei.

SOPHIE a fost totodată o activistă energică în favoarea persoanelor transgen.

"SOPHIE este o pionieră a noului sound, una dintre artistele cele mai influente din utimul deceniu. Nu doar pentru producţiile sale ingenioase şi creativitatea sa, ci şi prin vizibilitatea pe care a obţinut-o. Un simbol al eliberării", se arată în comunicat.

Născută şi educată la Glasgow (Scoţia), Sophie Xeon s-a menţinut într-un discret plan doi în industria muzicală în timp ce a realizat colaborări de succes cu artişti reputaţi ca Madonna - alături de care a compus în 2015 single-ul "Bitch I'm Madonna" -, Lady Gaga, Diplo, Charli XCX, sau Vince Staples.

Citește și
UE vrea să se asigure că vaccinurile anti-Covid nu sunt vândute în afara blocului comunitar. Ce plan are
O nouă reacție adversă la vaccinul anti-Covid, produsă în Timiș. Câte reacții adverse au fost în total
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 2018, ea a lansat albumul său de debut marcat de identitatea sa transgen, "Oil of Every Pearl's Un-Inside", cu care a obţinut o nominalizare la premiile Grammy la categoria Cel mai bun album dance/electronic, care a avut o primire favorabilă atât din partea publicului cât şi a criticilor de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ucraina va primi în februarie 117.000 de doze de vaccin Pfizer
Ucraina va primi în februarie 117.000 de doze de vaccin Pfizer

Ucraina va primi în februarie 117.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului, în cadrul programului COVAX al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat sâmbătă Viktor Liaşko, adjunct al ministrului Sănătăţii.

O nouă reacție adversă la vaccinul anti-Covid, produsă în Timiș. Câte reacții adverse au fost în total
O nouă reacție adversă la vaccinul anti-Covid, produsă în Timiș. Câte reacții adverse au fost în total

O nouă formă de reacţie adversă a apărut la administrarea primului vaccin anti-COVID unei persoane care avea un fond alergic, reacţie manifestată prin vertij şi uşor edem al buzelor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.