Bill Burns, CIA: Cu exemplul ucrainean, problema pentru Beijing nu este ''dacă'', ci ''când'' va invada Taiwanul

Taiwan
Shutterstock

China învaţă lecţii din războiul purtat de Rusia în Ucraina care o fac pregătită să folosească forţa împotriva Taiwanului, a estimat miercuri şeful CIA, Bill Burns, notează AFP, scrie Agerpres. 

"Ni se pare că (războiul din Ucraina, aşa cum este văzut de Beijing,) nu afectează cu adevărat întrebarea dacă liderii chinezi ar putea alege să folosească forţa împotriva Taiwanului în următorii ani, ci când şi cum vor face asta", a declarat directorul CIA (principalului serviciu de informaţii al SUA).

Invitat al Forumului privind Securitatea de la Aspen, în Statele Unite, el a relativizat, totuşi, riscurile ca preşedintele Xi Jinping să treacă la acţiune până la sfârşitul anului asupra Taiwanului, în timp ce unii cred că este posibil o astfel de declanşare după o întâlnire importantă a partidului comunist la putere.
"Asemenea riscuri ni se par în creştere de-a lungul deceniului", a spus el.

Beijingul este probabil "îngrijorat" urmărind războiul din Ucraina, a analizat şeful CIA, considerându-l un "eşec strategic" pentru Vladimir Putin care credea ca va putea răsturna puterea de la Kiev într-o săptămână.

Bill Burns a estimat că Beijingul a văzut astfel dovada "că nu obţii victorii rapide şi decisive" fără a pune suficientă greutate militară în bătălie.

Citește și
China, armata, soldati, Jinping
China amenință că va ”lupta până la capăt” dacă Taiwanul va încerca să-și declare independența
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Cred că lecţia pe care o învaţă liderii chinezi şi militarii este că se impune strângerea unei forţe dominante la scară largă" pentru a câştiga, a mai declarat el, precizând, de asemenea, importanţa "controlului spaţiului informaţional" şi pregătirii pentru potenţiale sancţiuni economice.

Directorul CIA a mai estimat, în linia declaraţiilor anterioare ale Washingtonului, că China, în ciuda sprijinului său verbal, nu oferă sprijin militar Rusiei în războiul său din Ucraina.

Statele Unite sunt îngrijorate de presiunea militară tot mai mare a Beijingului în ultimii ani împotriva Taiwanului, o insulă democrată pe care China o consideră parte a teritoriului său şi pe care a promis ca o va lua înapoi într-o zi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter în Taiwan
Cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter în Taiwan

Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter s-a produs în estul Taiwanului, luni, la ora locală 09:05 (01:05 GMT) informează AFP, care citează Institutul american de seismologie.

China amenință că va ”lupta până la capăt” dacă Taiwanul va încerca să-și declare independența
China amenință că va ”lupta până la capăt” dacă Taiwanul va încerca să-și declare independența

China va ”lupta până la capăt” pentru a împiedica Taiwanul să-şi declare independenţa, a declarat, duminică, ministrul chinez al Apărării Wei Fenghe.  

China ameninţă că „nu va ezita să lanseze un război” pentru Taiwan
China ameninţă că „nu va ezita să lanseze un război” pentru Taiwan

Miniştrii apărării chinez şi american au avut vineri o întâlnire în Singapore, pe un fond de diferende între cele două puteri rivale, mergând de la Taiwan şi până la războiul Rusiei în Ucraina.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.