Codul pentru lansarea rachetelor nucleare americane a fost dezvăluit. E incredibil cât de simplu era

ICBM Minuteman

Omenirea a fost zeci de ani la un pas de un război nuclear, din cauza unui cod "secret" mult prea simplu, folosit de americani.

Potrivit Gizmodo, vreme de două decenii, zeci de rachete nucleare intercontinentale ale Statelor Unite au avut cel mai simplu cod de lansare posibil: 00000000. Mai mult, aşa-zisul "cod secret", de care depindea practic soarta omenirii în perioada "Războiului Rece", era scris şi pe o listă care le-a fost distribuită militarilor de la bazele din rachete din SUA

Profesorul Bruce G. Blair, care a fost unul dintre ofiţerii responsabili cu lansarea rachetelor intercontinentale Minuteman, spune că s-a adoptat o soluţie extrem de simplă pentru ca lansarea să poată avea loc foarte rapid, în cazul unui atac-surpriză din partea URSS, şi pentru ca bazele să nu depindă de nicio sursă externă pentru a afla codul de lansare.

Pe de altă parte, riscul unei erori umane a devenit imens - lucru dezvăluit abia acum. De asemenea, deoarece orice militar din bazele de rachete avea codul, a fost eliminată astfel aprobarea preşedintelui SUA pentru un atac nuclear, astfel încât practic orice general american care conducea o bază cu rachete Minuteman ar fi putut declanşa un război atomic.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un nou ghid gratuit pentru prosumatorii din România. ”Am observat că există niște probleme”
Un nou ghid gratuit pentru prosumatorii din România. ”Am observat că există niște probleme”

S-a lansat un nou ghid gratuit pentru prosumatori. Potrivit Ministerului Mediului, numărul persoanelor din țara noastră care folosesc energie regenerabilă ar putea ajunge la 236.000 până la sfârșitul anului 2025 și la 350.000 până în 2030.  

Erika Isac a lansat un serviciu de pază pentru femei. Ce trebuie să facă dacă se simt în pericol
Erika Isac a lansat un serviciu de pază pentru femei. Ce trebuie să facă dacă se simt în pericol

Erika Isac, artista care a strâns milioane de vizualizări pe rețelele de socializare cu mesajele din piesele sale, a lansat un nou proiect îndrăzneț.  

Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată
Neo Art Concept, locul unde arta și știința s-au îmbinat perfect prin inteligența artificială și realitatea augmentată

Inteligența artificială și realitatea augmentată s-au îmbinat perfect cu arta și știința. Peste 150 de instalații interactive și inedite, realizate de artiști români și străini, au fost prezentate la un festival aflat la a doua ediție.  

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.