România a înregistrat o contracție economică de 12,3% în trimestrul doi, cea mai mare din ultimii 24 de ani

economic
Getty

Economia României a consemnat un declin de 12,3% în trimestrul doi al acestui an comparativ cu primul trimestru, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Este cea mai mare scădere trimestrială de când există date statistice de măsurare a PIB, mai exact 1994.

Pe prima jumătate a anului scăderea economică este de 4,7% pe seria brută și 3,9% după ajustarea sezonieră. Dat fiind că în primul trimestru din 2020 PIB-ul a crescut cu 0,3% față de trimestrul anterior, România nu este considerată că a intrat în recesiune.

"Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi sau concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi" se arată un comunicat al INS.

Scădere cu 10,5% a PIB-ului în T2 față de anul trecut

 

Citește și
Florin Citu
Cîţu: România va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările agenţiilor de rating
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II 2020, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scăzut cu 12,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut a înregistrat o diminuare cu 10,5%.În semestrul I 2020, comparativ cu semestrul I 2019, Produsul Intern Brut a scăzut cu 3,9%.

Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut în trimestrul II 2020 a înregistrat o scădere cu 10,5%. În semestrul I 2020, comparativ cu semestrul I 2019, Produsul Intern Brut s-a redus cu 4,7%.

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul II 2020 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fără a se înregistra modificări semnificative ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul I 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 177 din 7 iulie 2020.

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Datele nu oferă detalii despre evoluția fiecărui sector în parte, dar dată fiind închiderea activităților neesențiale pe fondul epidemiei de coronavirus, serviciile au fost cele mai afectate.

Ministrul Finanţelor a anunţat joi că şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit estimările referitoare la evoluţia economiei în 2020, instituţia estimează acum o contracţie în creştere la 3,8%, faţă de 1,8% cât a fost anterior.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Analiză: România, printre ţările care nu vor fi capabile să-şi redreseze total nivelul PIB-ului în 2021
Analiză: România, printre ţările care nu vor fi capabile să-şi redreseze total nivelul PIB-ului în 2021

România se numără printre acele ţări care nu vor fi capabile să-şi redreseze total nivelul PIB-ului în 2021, potrivit raportului "Covid -19 şi Europa de Sud-Est (ESE): Perspectivele iniţiale de combatere a crizei", realizat de SeeNews. 

Cîţu: România va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările agenţiilor de rating
Cîţu: România va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările agenţiilor de rating

România va evita recesiunea tehnică şi va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agenţiile de rating, datorită răspunsului prompt şi eficient al politicilor economice, susţine ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Florin Cîţu: Am redus semnificativ planul de împrumuturi pentru luna august
Florin Cîţu: Am redus semnificativ planul de împrumuturi pentru luna august

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu a anunţat că a fost redus semnificativ planul de împrumuturi pentru luna august şi a precizat că există „un buffer la nivel record, în contul nostru de la BNR”, scrie Agerpres. 

Pandemia a lovit dur economia SUA. 20% dintre americani nu mai au bani să își plătească chiriile
Pandemia a lovit dur economia SUA. 20% dintre americani nu mai au bani să își plătească chiriile

Cum pandemia încă face legea în zeci de state americane în care s-a revenit la restricțiile din perioada carantinei, tot mai mulți americani riscă să fie evacuați din case pentru neplata chiriilor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.