Olimpicii care au votat pentru prima dată. Ce îşi doresc de la preşedinte

×
Codul embed a fost copiat

Deşi sunt încă elevi de liceu, ştiu foarte bine ce vor pentru comunitatea în care trăiesc.

Cei mai mulţi abia au împlinit 18 ani şi au mers, pentru prima dată, la urne. Par încă nişte copii însă au rezultate excepționale la olimpiade internaţionale şi sunt, cu adevărat, de nota 10.

Iată cum arată lumea pe care şi-o doresc şi viitorul lor.

Paul şi Vlad sunt elevi eminenţi în clasa a XII la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea. Fac parte dintr-o echipă de IT care, de curând, a realizat o aplicaţie inedită pentru reducerea birocraţiei.

Membru echipă: "Utilizatorul este întâmpinat cu un mesaj din partea robotului nostru, este invitat să spună care este problema lui. Vreau să-mi înmatriculez maşina, de exemplu. Şi-acuma îl întreabă: aveţi maşina cu volan pe dreapta? Sau este maşina închiriată? Sau este maşina second hand sau nouă? Şi-atuncea ştie, la final, ce acte să-i dea. Şi-aicea este o listă completă şi i se spune unde şi când trebuie să le predea".

Citește și
Cristian Tudor Popescu, CTP
Mesajul lui CTP, după ce a votat: "Dacă nu pui nimic în urnă, tinere, nu ești român!"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mentorul celor şase colegi de liceu este şeful unei echipe dintr-o companie IT din Oradea.

Daniel Bran, mentorul echipei: "Este extraordinar să lucrezi cu copiii, cu generaţia următoare. Au fost foarte dedicaţi, lucrează foarte mult."

Ce așteptări au tinerii

 

Cei mai mari membri ai echipei au ajuns anul acesta la majorat. Au aşteptări mari şi privesc viitorul cu maturitate.

Vlad Gherghel, elev: "Mie mi-ar plăcea să fie o Românie în care, dacă munceşti cinstit, să poţi trăi decent. Asta mi-ar plăcea cel mai mult."

Duminică, cei doi au mers încă de dimineaţă la urne. Privesc primul lor vot că pe o mare oportunitate.

Paul Horvath, elev: "Am simţit că am puterea să fac ceva în ţara asta şi m-am simţit ca un adevărat cetăţean."

Vlad Gherghel, elev: "Simt că votul meu contează. Să fie un preşedinte competent, implicat şi să pună tara într-o lumină bună."

La 18 ani, Tudor şi-a luat deja viaţa în mâini şi şi-a deschis o afacere. Face grafică şi web design alături de cei cinci angajaţi ai săi. Vrea să plece să studieze în Olanda sau în Canada, dar spune că se va întoarce în ţara unde spera că, în timp, să fie mai bine.

Tudor Helgiu, elev şi antreprenor: ''Deci am aşteptări de la preşedinte să fie un om integru. Am de gând să plec din ţară pentru studii, dar vreau să mă întorc apoi, că nu am de gând să îmi închid afacerea ce o am aici."

Olimpic naţional la informatică şi matematică, Vlad este elev în clasa a XII-a la liceul "Emil Racoviţa" din Cluj.

Vlad Coroian, elev: "Pentru mine e foarte important votul, consider că e o metodă prin care pot să îmi spun părerea pentru deciziile care se iau în ţară."

Şi Mara este o elevă de 10, la o şcoală din Constanța. Este câştigătoarea unui concurs internaţional şi a avut oportunitatea că, pentru o zi, să propună legi în Parlamentul European. Totul a fost doar un exerciţiu menit să-i implice pe tineri în deciziile importante privind viitorul Europei. Astăzi, Mara a participat la primul vot din viaţa ei.

Mara Belcin, elevă: "Tinerii ar trebui să voteze. Astăzi suntem la distanţă de un click de orice sursă de informaţie şi atunci trebuie să ne creem o opinie proprie din punct de vedere politic."

Toţi aceşti tineri se gândesc la un singur lucru şi anume că viitorul se face aici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de studenți au votat în Regie. „Suntem fericiți pentru că vedem că nu e coadă”
Sute de studenți au votat în Regie. „Suntem fericiți pentru că vedem că nu e coadă”

Cei mai mulți studenți sunt hotărâți și astăzi să voteze, așa cum au făcut și acum două săptămâni.

Mesajul lui CTP, după ce a votat:
Mesajul lui CTP, după ce a votat: "Dacă nu pui nimic în urnă, tinere, nu ești român!"

Gazetarul Cristian Tudor Popescu îi îndeamnă pe tineri să voteze pentru a nu fi "la stăpân", aducându-le aminte că "votul este întruchiparea supremă a libertății".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.