Zelenski a mers la Istanbul înainte ca Erdogan să îl primească pe Putin. Ce a vorbit cu președintele Turciei

Zelenski si Erdogan
Getty

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit vineri la Istanbul pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, pentru discuţii referitoare la evoluţia războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Preşedinţia turcă a precizat că întâlnirea a început în jurul orei 16.15 GMT (18.15, ora României şi Turciei), după ce Zelenski a vizitat un şantier naval de lângă Istanbul pentru a inspecta lucrările la două corvete construite pentru marina ucraineană, potrivit News.ro.

Turcia este membră a NATO şi a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, dar întreţine, de asemenea, relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte în mod regulat cu ambele părţi în conflict, în special în calitate de sponsor al acordului privind Marea Neagră, care a ridicat o blocadă rusă de facto a exporturilor de cereale ucrainene.

Vizita lui Zelenski la Istanbul vine înaintea unei vizite aşteptate a preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care Kremlinul a declarat că va avea loc după alegerile din Rusia din 15-17 martie.

Biroul lui Zelenski a declarat că agenda discuţiilor cu Erdogan a inclus formula de pace menită să pună capăt războiului cu Rusia, eliberarea prizonierilor de război ucraineni deţinuţi de Moscova şi legăturile bilaterale din industria de apărare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La începutul întâlnirii, Zelenski a declarat pe platforma X că Ankara şi Kievul ar trebui să colaboreze pentru a obţine securitatea alimentară şi securitatea navigaţiei în Marea Neagră, adăugând că Ucraina doreşte, de asemenea, legături mai puternice în domeniul apărării cu Turcia şi are nevoie de ajutorul acesteia pentru a asigura eliberarea prizonierilor.

"Suntem interesaţi să consolidăm cooperarea bilaterală şi coproducţia cu companiile de apărare turceşti", a spus el.

O sursă diplomatică turcă a declarat că Ankara îşi va reitera dorinţa de a pune capăt războiului "pe baza negocierilor", subliniind în acelaşi timp sprijinul ferm şi continuu pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Săptămâna trecută, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat, după întâlnirea cu omologul rus Serghei Lavrov la un forum diplomatic din sudul Turciei, că a venit timpul ca Kievul şi Moscova să înceapă discuţiile pentru încetarea focului, dar a adăugat că acest lucru nu trebuie să însemne recunoaşterea ocupaţiei ruseşti.

Întrebat la acelaşi forum dacă Ucraina ar putea continua să lupte în cazul în care sprijinul occidental scade, ministrul adjunct de externe ucrainean Mîkola Tociţki a declarat că doar o retragere completă a Rusiei ar pune capăt luptelor, chiar dacă Ucraina nu are "100% sprijin" din partea partenerilor săi occidentali.

Sursa turcă a precizat că printre alte puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii cu Zelenski se numără siguranţa navigaţiei comerciale, după încetarea Iniţiativei Mării Negre, la care Rusia a renunţat în iulie anul trecut.

Acest acord, mediat de Turcia şi de Naţiunile Unite, a permis Ucrainei să exporte în siguranţă cereale din porturile sale din Marea Neagră. Ankara a făcut presiuni pentru a-l reactiva, dar Rusia, care a declarat că solicitările sale de condiţii mai bune pentru propriile exporturi de alimente şi combustibil au fost ignorate, a spus că nu este interesată.

Turcia, care controlează ieşirea de la Marea Neagră, a oferit sprijin militar Kievului, opunându-se în acelaşi timp sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.

Ca parte a actului său de echilibrare, Ankara s-a oferit să medieze între părţi şi să găzduiască discuţii de pace, menţinându-şi în acelaşi timp legăturile cu Ucraina în domeniul industriei de apărare şi aprofundându-şi cooperarea energetică cu Rusia. De asemenea, a semnat un acord pentru a participa la reconstrucţia postbelică a Ucrainei.

Luna trecută, Reuters a relatat în exclusivitate că ameninţarea SUA de a aplica sancţiuni firmelor financiare care fac afaceri cu Rusia a răcit comerţul turco-rus, perturbând sau încetinind unele plăţi atât pentru petrolul importat, cât şi pentru exporturile turceşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.