Zeci de protestatari lăsați fără permis când se îndreptau spre Portul Constanța acuză jandarmii că le-au întins o capcană

Transportatori

Treizeci de protestatari au rămas fără permise conducere, marţi seară, după ce au circulat pe contrasens pe Autostrada A4. Ei încercau să ajungă la protestul care se desfăşura la intrările în Portul Constanţa.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, marţi seară, coloana de protestatari a pătruns pe Autostrada A4, pe sensul opus de circulaţie.

„Pentru a înlătura pericolul evident la adresa participanţilor la trafic, a forţelor de ordine care însoţeau coloana de protestatari şi pentru a evita producerea de evenimente rutiere, poliţiştii rutieri au procedat la oprirea, legitimarea şi identificarea conducătorilor auto. Ulterior, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute în vederea suspendării tot atâtea permise de conducere”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au explicat că măsurile sunt luate de poliţişti pentru a asigura un trafic rutier sigur şi fără riscuri pentru toţi participanţii la trafic, în contextul desfăşurării protestelor din judeţul Constanţa.

Protestatarii acuză Jandarmeria că le-a întins o capcană

Protestatarii susţin însă că un echipaj de Jandarmerie i-ar fi îndrumat să circule pe contrasens, iar după câţiva metri erau aşteptaţi de echipaje de Poliţie Rutieră care le-au ridicat permisele pentru patru luni, iar unii dintre ei acuză că ar fi fost o capcană din partea forţelor de ordine.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentanţii IPJ Constanţa au menţionat că agenţii rutieri de la faţa locului nu au constatat o astfel de situaţie.

Reacția Jandarmeriei

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au explicat, miercuri, situaţia petrecută pe Autostrada A4, înainte ca zeci de protestatari să rămână fără permis de conducere pentru că au circulat pe contrasens.

„În data 16.01, coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoţită de o autospecială de jandarmi, cu direcţia către Port. Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi şi autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staţioneze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porţilor 7 şi 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecţionat către aceste zone”, au explicat jandarmii.

Ei au menţionat că cei care staţionau în coloană nu au fost îndrumaţi să circule pe contrasens, ci să rămână în locul unde se aflau.

„Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgenţă, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgenţă spre zona porţilor 7 şi 9.

Înainte de efectuarea acestei manevre, un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte dintre autovehiculele intenţionează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere acestora că trebuie să staţioneze în locul unde se aflau.

Menţionăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceştia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care făceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”, a explicat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.