Valuri de nemulţumire din toate părțile după noile măsuri privind energia. Cum se aplică noua schemă de compensare

×
Codul embed a fost copiat

Noile măsuri de sprijin în cazul facturilor pentru curent electric au provocat valuri de nemulţumire din toate părțile.  

Până toamna viitoare, vor avea de dat bani mulţi toţi românii care au consum ceva mai mare. Şi firmele vor plăti mai mult pentru 15% din energia consumată. Autoritățile spun că astfel îndemna pe toată lumea să facă economie, așa cum se întâmplă şi în vest.

Pe de altă parte, după ce companiile din energie au făcut profituri ameţitoare, Guvernul le impune o taxă specială de solidaritate. Unele firme, spune ministrul finanțelor, au ajuns la adaosuri comerciale de 500%.

Noua schemă de compensare reduce de la 300 kwh la 255 kwh pragul de consum până la care populația plătește un preț plafonat la 80 de bani pe kwh pentru electricitate. Pentru cei care au în continuare un consum mediu sub 300 de Kwh, cantitatea ce depăşeşte 255 de kwh va fi plătita de consumator la prețul total pe care îl are contractul cu furnizorul său. DAR pentru cei care depăşesc consumul de 300 de kwh, toată factura va fi la preţul pieţei. Iar acum prețurile în piață sunt de 2 până la 11 ori mai mari. De exemplu, la un consum de 350 de kwh, factura, care nu e compensată, variază de la 600 de lei la 3.800 de lei.

98% din populație s-ar încadra în pragul de consum nou stabilit, susţin autoritățile. Totuși, consumul mediu este calculat pe anul trecut, aşa că eforturile de economisire făcute acum de unii nu se vor vedea în facturile curente.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Şi sprijinul pentru firme se reduce - doar 85% din consum va mai fi compensat, nu 100% ca până acum.

Florin Jianu, Președintele Consiliul IMM-urilor: ”Vor crește costurile, s-ar putea pe anumite produse de import să plătești mai puțin pentru că acolo energia electrică e mai ieftină sau subvenționată cu totul de stat”.

Guvernul a decis să supraimpoziteze profiturile din energie după luni bune în care prețurile din piață au crescut într-un ritm uluitor anul acesta. Producătorii, furnizorii și traderii, adică cei care fac comerț cu energie, vor plăti de acum înainte o ''contribuție de solidaritate''.

Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor: ”Istoricul trade-ului din România ne arată că adaosul comercial pentru trading a fost între 1% și 3%, în ultimii 10 ani. A ajuns la 200, 300, 500%. Vor fi descurajate activitățile acelea speculative”.

Numai în primele șase luni din acest an, de pildă, mari companii producătoare din energie au făcut profituri și cu 50% mai mari față de anul trecut. După analiza profiturilor din energie, Guvernul a decis că va deconta furnizorilor un preț maxim de 1300 lei/mwh, adică până la 3 ori mai puțin față de prețurile actuale.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei: ”Se introduce o modalitate de a încuraja furnizorii să-și caute energie mai ieftină și să nu aștepte ca statul să deconteze indiferent de sumă”.

De cealaltă parte, reprezentanții companiilor din energie critică schimbările decise de Guvern.

Daniela Dărăban, ACUE: ”Timpul este foarte scurt pentru a acomoda toate schimbările care au intrat joi, avem o mare problemă cu stabilirea unui preț maxim la decontare”.

În cazul gazelor, plafoanele de preț sunt menținute, fără să existe praguri de consum.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.