Un tren care circula pe ruta Iaşi-Braşov a lovit un excavator. Pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi

×
Codul embed a fost copiat

Un tren care circula pe ruta Iaşi - Braşov a lovit, luni, un excavator al cărui şofer nu s-a asigurat la trecerea cu nivel cu calea ferată, iar în urma accidentului pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi.

De asemenea, locomotiva şi infrastructura feroviară au fost avariate în urma impactului.

Reprezentanţii CFR SA au anunţat că luni, în jurul orei 09:50, trenul IR 1541 a lovit un excavator al cărui conducător auto nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Urecheşti şi Căiuţi.

Din informaţiile transmise de la faţa locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1541 nu au fost răniţi, fiind însă înregistrate pagube materiale atât la elementele infrastructurii feroviare, dar şi la locomotiva trenului. Trenul IR 1541, care circulă în relaţia Iaşi - Braşov, este oprit la locul accidentului rutier până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate, dar şi intervenţiilor pentru remedierea deranjamentelor la elementele infrastructurii feroviare - stâlp LC avariat, fir de contact rupt”, au precizat reprezentanţii CFR SA.

Ei au menţionat că firul I de pe intervalul Urecheşti şi Căiuţi nu este tranzitat de alte trenuri, însă firul II fiind închis pentru lucrări, repunerea în circulaţie a trenului IR 1541 pe firul I, cu o altă locomotivă, se va realiza după finalizarea cercetărilor la locul accidentului şi a intervenţiilor de remediere a deranjamentelor la componentele infrastructurii feroviare avariate.

Citește și
tren petrosani
Pățania unor călători din Petroșani care s-au urcat într-un tren fără locomotivă. „În România nimic nu este OK”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieşit singure
Incendiu la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieşit singure

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la un tren care circula pe ruta Iaşi-Hârlău. Aproximativ 20 de persoane au ieșit singure din automotor. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale.

Pățania unor călători din Petroșani care s-au urcat într-un tren fără locomotivă. „În România nimic nu este OK”
Pățania unor călători din Petroșani care s-au urcat într-un tren fără locomotivă. „În România nimic nu este OK”

Călătorii unui tren regio care trebuia să plece vineri dimineață din gara Petroșani spre Craiova au avut surpriza neplcuta să constate că nu există și o locomotivă care să tracteze vagoanele.  

Încă un incident extrem de grav la metroul bucureștean. Un mecanic a deschis în stație ușile de pe partea opusă peronului
Încă un incident extrem de grav la metroul bucureștean. Un mecanic a deschis în stație ușile de pe partea opusă peronului

Ciocnirea celor două trenuri de metrou este doar ultimul și singurul incident grav mediatizat, mai multe alte evenimente periculoase fiind mușamalizate. Cel mai grav a fost când mecanicul unui tren a deschis ușile de pe partea cealaltă a peronului.

Planurile de securitate ale Jocurilor Olimpice au fost furate dintr-un tren din Paris. Cum s-a întâmplat totul
Planurile de securitate ale Jocurilor Olimpice au fost furate dintr-un tren din Paris. Cum s-a întâmplat totul

O geantă în care se aflau un computer şi două stick-uri de memorie USB care conţineau planurile de securitate ale Poliţiei pentru Jocurile Olimpice de la Paris a fost furată dintr-un tren în gara Gare du Nord din Capitala Franţei.  

Un tren indian scăpat de sub control a parcurs 70 km fără mecanic. Cum a fost oprit
Un tren indian scăpat de sub control a parcurs 70 km fără mecanic. Cum a fost oprit

Compania de căi ferate din India a dispus o anchetă după ce un tren de marfă a parcurs mai mult de 70 de km fără mecanic.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.