Un tânăr s-a certat cu o femeie în mașină în timp ce conducea și a intrat intenționat într-un parapet, în Cluj

poliție
Politia Romana

Un tânăr şofer aflat sub influenţa alcoolului şi a substanţelor cu efect psihoactiv a fost reţinut, luni seară, de către poliţiştii din judeţul Cluj, după ce a provocat un accident.

Tânărul s-a certat cu o femeie şi a intrat intenţionat cu maşina într-un parapet, incidentul fiind semnalat la 112. Tânărul nu a mai fost găsit la locul incidentului, dar a fost găsit de poliţişti, conform News.ro.

”În jurul orei 10.10, poliţiştii municipiului Câmpia Turzii au fost sesizaţi cu privire la o stare conflictuală care se desfăşura pe strada Grădinilor, între un bărbat şi o femeie aflaţi într-un autoturism. Totodată, prin intermediul sesizării au fost oferite date despre avarierea autoturismului respectiv, în urma acroşării unui parapet stradal”, a transmis, luni seară, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că persoanele indicate nu au fost depistate la locul menţionat, însă ulterior, în urma activităţilor investigative, conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, din Câmpia Turzii a fost identificat de poliţişti în localitatea Viişoara.

”Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost testat şi cu aparatul DrugTest, care a indicat rezultat pozitiv la substanţe cu efect psihoactiv, fiind ulterior condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice”, au mai precizat poliţiştii.

Citește și
accident timisoara
Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceştia anunţă că tânărul a fost reţinut de poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind efectuate în continuare cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O mașină în care se aflau 4 tineri a luat foc după un accident. Cum au reușit să scape
O mașină în care se aflau 4 tineri a luat foc după un accident. Cum au reușit să scape

O mașina în care se aflau patru tineri a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de duminică spre luni, în Teiuș, după un accident rutier.

Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara
Accident cu opt victime, printre care cinci copii, lângă Timișoara

Un grav accident de circulație s-a petrecut duminică la amiază, pe centura Timișoarei. Opt persoane au fost ranite si au fost transportate la spital. Cinci dintre ele sunt copii mici. De vină ar fi, spun polițiștii, o șoferiță fără experiență.

Accident cu 5 morți și 21 de răniți, la sud de Moscova. Un autobuz cu 49 de persoane a lovit un pilon de pod
Accident cu 5 morți și 21 de răniți, la sud de Moscova. Un autobuz cu 49 de persoane a lovit un pilon de pod

Cinci persoane au murit şi alte 21 au fost rănite într-un accident de autobuz, duminică dimineaţă, la aproximativ 270 de kilometri sud de Moscova, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.