Şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti denunță o lipsă acută de personal: „Este în pericol sănătatea românilor”

spital
StirilePROTV

Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache, a atras atenţia, joi, că nu mai poate fi asigurată continuitatea actului medical din lipsă de personal.

"Suntem în situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienţi medici, asistente medicale şi personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienţi sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligaţi să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică şi implicit la acordarea unui act medical deficitar", a semnalat Oana Sivache, potrivit unui comunicat al ASSMB remis AGERPRES.

Din lipsă de personal, Camera de gardă de la Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", aflat în coordonarea ASSMB, se află în pericol să fie închisă, în condiţiile în care angajările au fost blocate de anul trecut. ASSMB susţine că peste 40 de asistente şi infirmiere au plecat şi nu au putut fi înlocuite. În ultimele trei săptămâni, la această unitate sanitară au fost diagnosticaţi cu gripă în jur de 500 de copii. La Camera de gardă sunt doar doi medici operaţionali şi vin între 120 şi 170 de copii pe zi, se menţionează în comunicat.

"Guvernanţii au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătăţii şi prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situaţie critică vieţile pacienţilor", a transmis ASSMB.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a amintit că, "în repetate rânduri", a adresat Guvernului cereri pentru deblocarea posturilor, însă Executivul "a ales să le ignore".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică - este şi un imperativ moral, nu doar o obligaţie legală. Este inacceptabil ca pacienţii să fie trataţi discriminatoriu în funcţie de apartenenţa spitalului la Ministerul Sănătăţii, Primării sau Consilii judeţene", a subliniat Oana Sivache.

ASSMB a făcut un nou apel "de urgenţă" către Guvern, cerând soluţii rapide pentru a preveni "colapsul general din sistemul medical".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.