Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: E o chestiune de ore sau de o zi până vom începe măsurătorile pe Bâstroe

×
Codul embed a fost copiat

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu afirmă că este o chestiune de ore sau de o zi până când autorităţile române vor putea începe măsurătorilor pe Canalul Bâstroe.  

Ionel Scrioşteanu a declarat, la Digi 24, că urmează o nouă întâlnire cu experţii ucraineni miercuri după-amiază.

“V-am spus că şi aseară am avut o discuţie la nivel de experţi cu partea ucraineană. Au solicitat o nouă discuţie. Astăzi, la ora 17, vom avea o nouă discuţie la nivel de experţi, probabil mai vor ceva detalii tehnice, de fineţe vizavi de echipamentele pe care le vom folosim în partea de măsurare. Eu sunt sigur că e o chestiune de ore sau de o zi până vom începe efectiv măsurătorile”, a precizat secretarul de stat, citat de News.ro.

El a menţionat că aceste chestiuni sunt legate de solicitările Ministerului Apărării din Ucraina.

Scrioşteanu a reamintit că demersul României de a realiza aceste măsurători este susţinut de Comisia Europeană.

Citește și
Tanczos Barna
Tanczos Barna: Nu am primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru măsurători pe Canalul Bâstroe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Data a fost stabilită de comun acord de acum o săptămână şi două zile, când am avut o întâlnire bilaterală, a fost reconfirmată la întâlnirea trilaterală cu Ucraina şi Comisia Europeană. De altfel, Comisia Europeană susţine demersul României de a se realiza aceste măsurători ca şi bază de plecare pentru o colaborare şi viitoare discuţii şi măsuri, pe care, dacă sunt necesare, le vom lua vizavi de Chilia şi Bâstroe, pentru că nu este numai Bâstroe, se vor face măsurători şi pe braţul Chilia”, a mai transmis secretarul de stat.

Autorităţile române şi cele ucrainene au convenit, în 3 martie, în prima întâlnire tehnică referitoare la canalul Bâstroe, ca România să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din 15 martie. Secretarul de stat din Ministerul Mediului Ionuţ Sorin Banciu, care a participat la discuţii, a afirmat că lucrările de întreţinere făcute au încetat de două săptămâni. Referitor la adâncimea până la care s-au desfăşurat aceste lucrări, el a precizat că, la discuţii, ”nu s-a adresat această întrebare”. ”Eu mă aştept să avem răspunsul cu adâncimile care există pe aceste canale (…). Nu ştiu dacă aceste măsurători pot identifica faptul că au fost dragări investiţionale sau lucrări de investiţii”, a explicat Banciu. Totodată, el a arătat că data de 15 martie stabilită pentru începerea măsurătorilor ”a fost propunerea colegilor de la AFDJ”.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că nu au primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru a verifica lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe, dar este convins că se vor ţine de promisiune, până pe 15 martie. Ministrul a precizat că debitele pe Chilia nu s-au modificat semnificativ, sunt în parametri statistici din ultimii 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Măsurătorile de pe canalul Bâstroe, în impas. Acordul autorităților ucrainene nu a fost trimis către partea română
Măsurătorile de pe canalul Bâstroe, în impas. Acordul autorităților ucrainene nu a fost trimis către partea română

Măsurătorile de pe canalul Bâstroe anunțate de autoritățile române, nu pot începe miercuri, chiar dacă, la discuțiile purtate cu oficialii ucraineni și reprezentanți ai Comisiei Europene, a fost stabilită data de 15 martie, pentru demararea operațiunii.

Tanczos Barna: Nu am primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru măsurători pe Canalul Bâstroe
Tanczos Barna: Nu am primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru măsurători pe Canalul Bâstroe

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News că nu au primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru a verifica lucrările de dragare pe Canalul Bâstroe.

Ucraina a oprit orice fel de dragaj pe Canalul Bâstroe, până la clarificarea situației. Descoperirea făcută de Apele Române
Ucraina a oprit orice fel de dragaj pe Canalul Bâstroe, până la clarificarea situației. Descoperirea făcută de Apele Române

Oficiali din Ministerul Transporturilor au precizat, în urmă cu puțin timp, că Ucraina s-a angajat să oprească orice fel de dragaj pe Canalul Bâstroe, până la clarificarea situaţiei.  

Experți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai României s-au deplasat în Ucraina și verifică situația canalului Bâstroe
Experți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai României s-au deplasat în Ucraina și verifică situația canalului Bâstroe

Problema canalului Bâstroe va fi dezbătută, marți, în prezența oficialilor europeni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.