S-a urcat beat la volan deși avea cinci copii în mașină. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat și 4 copii din Dâmbovița au ajuns la spital după ce mașina în care erau a intrat pe sensul opus și s-a izbit frontal de un microbuz cu marfă. Incidentul a avut loc pe un drum județean.

 

Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când au constatat că șoferul care a pierdut controlul volanului era sub influența alcoolului. Asta deși avea în autoturismul lui nu mai puțin cinci copii.

În autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani se aflau cinci copii, doi ai săi și trei nepoți.

Se întorceau de la un magazin spre casă, când șoferul ar fi derapat pe o bucată de pietriș, a izbit un gard, iar apoi a ajuns pe sensul opus, izbindu-se de un microbuz de marfă.

Citește și
Accident DN 1A
Accident pe DN 1A, în Crevedia. Un bărbat a ajuns la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martor: "A venit de acolo pe contrasens, a mers târâș pe gard și a intrat în noi, a pierdut controlul".

Martor: "A venit pe contrasens și a lovit pe cel care circula regulamentar, din sens opus".

Femeie: "Trebuia în primul rând să se gândească la sănătatea la copii, la viața lor".

Cei din microbuz le-au sărit în ajutor celor răniți în autoturism, iar între timp au sunat și la numărul de urgență 112 pentru a chema ajutoare.

 

Patru copii au ajuns la spital

 

În urma impactului violent, șoferul în vârstă de 53 de ani și patru copii care se aflau în mașina lui, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, au fost răniți, preluați de echipajele de la ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri și investigații.

Între timp, polițiștii au aflat că șoferul era și sub influența alcoolului.

Dr. Silviu Colomei, șef UPU Titu: ”Al doilea șofer a fost adus de echipajul de poliție pentru recoltarea de probe biologice. Prezenta traumatisme preponderent la nivelul membrelor inferioare. Din accident au rezultat și victime copii care aveau politraumatisme, dar în principiu au fost mai importante traumatismele la nivelul membrelor inferioare”.

Conducătorul auto al microbuzului a suferit și el răni ușoare, dar nu a rămas internat.

Pe numele șoferului autoturismului a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

O anchetă urmează să lămurească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițist rănit și motocicletă în flăcări, după un accident produs de o șoferiță. ”Și-a continuat drumul liniștită”
Polițist rănit și motocicletă în flăcări, după un accident produs de o șoferiță. ”Și-a continuat drumul liniștită”

Un polițist din Buzău a fost rănit miercuri seară în misiune după ce motocicleta pe care o conducea a fost acroșată de un autoturism pe care îl urmărea în trafic. Motorul a fost proiectat într-un taximetru, după care a luat foc.

Accident pe DN 1A, în Crevedia. Un bărbat a ajuns la spital
Accident pe DN 1A, în Crevedia. Un bărbat a ajuns la spital

Un bărbat de 72 de ani a ajuns rănit la spital după ce mașina în care se afla ca pasager a fost izbită în plin de un alt autoturism.

O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa regulamentar, în Iași
O femeie a fost lovită de o mașină în timp ce traversa regulamentar, în Iași

Accident pe trecerea de pietoni, în Iaşi! O femeie a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada regulamentar, pe culoarea verde a semaforului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.