România va depăși pragul de zece milioane de tone la producția de grâu cultivat din acest an

×
Codul embed a fost copiat

Recolta de grâu va depăși zece milioane de tone, estimează specialiștii. Este unul dintre cele mai bune rezultate înregistrate de țara noastră de-a lungul timpului.

De altfel, în iulie România a fost cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană, potrivit datelor Comisiei Europene. Prețul tonei de grâu s-a mai stabilizat și ne-am putea aștepta și la reduceri la raft, spun cei din domeniu.

Luna trecută România a trimis peste graniță aproape 600.000 de tone de grâu, cea mai mare cantitate exportată de un stat al Uniunii Europene.

Este totuși începutul sezonului, iar țara noastră este printre primele care încep recoltatul. Prin tradiție, Franța este principalul exportator al Uniunii, cu un surplus de zece, unsprezece milioane de tone.

Totuși, și România își va menține locul în top, cu peste șapte milioane de tone de grâu gata de trimis în lume. Producția bună din acest an ar trebui să însemne și prețuri mai mici, însă războiul din Ucraina și seceta de pe glob au dat peste cap bursa în ultima perioadă.

Citește și
grau, recolta, agricultura
România va înregistra recolte de grâu în 2023 care intră în topul istoric al țării. Care este explicația
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cezar Gheorghe, analist pe piața agricolă:Pentru consumatorul final este o plasă de siguranță faptul că noi producem singuri această hrană, intern, nicidecum nu suntem importatori. Au venit bombardamentele din Odesa și apoi consecutiv Reni și Izmail care din nou au urcat nivelul de preț pe bursă. Însă acum s-au calmat iarăși lucrurile, dar tendința, după cum vedem și din grafic este de creștere.”

Așa a evoluat prețul grâului de panificație. A urcat necontrolat după ce rușii au bombardat porturile ucrainene. Începutul lunii august a adus totuși o stabilizare, iar dacă lucrurile se vor menține astfel, am putea vedea și reduceri pe lanțul de producție, spun cei din industrie.

O brutărie de lângă București, de pildă, cumpără acum kilogramul de făină cu un leu și 60 de bani. Dintr-un kilogram, angajații spun că reușesc să producă trei franzele de 300 de grame pe care le vând mai departe cu un leu și 50 de bani fiecare. Asta după ce își acoperă toate cheltuielile de producție.

Alexandra Reihan, reprezentanta unei brutării:Se anunță ieftiniri, dar încă nu s-au pus în practică. Momentan prețurile sunt aceleași, așteptăm și noi să se ieftinească. Dacă furnizorii nu ieftinesc, nici noi nu prea avem cum să vindem franzela la 1,5 lei.”

Ultimele ieftiniri ale pâinii au avut loc la începutul acestei luni odată cu intrarea în vigoare a ordonanței care plafonează prețul alimentelor de bază.

Nu toate tipurile de pâine s-au ieftinit. Reducerile de preț în cazul pâinii s-au aplicat la franzela cuprinsă între 300 și 500 de grame.

Potrivit ordonanței, adaosul comercial pentru unele alimente de bază va rămâne plafonat pentru următoarele trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de hectare de grâu au fost mistuite de flăcări în Vaslui, de la câteva scântei
Zeci de hectare de grâu au fost mistuite de flăcări în Vaslui, de la câteva scântei

Peste 20 de hectare cultivate cu grâu și alte 40 de hectare de miriște au fost cuprinse de foc într-o comună din județul Vaslui.

România va înregistra recolte de grâu în 2023 care intră în topul istoric al țării. Care este explicația
România va înregistra recolte de grâu în 2023 care intră în topul istoric al țării. Care este explicația

Recoltatul grâului se apropie de final, iar hambarele vor fi mai pline ca anul trecut. Vremea a fost prielnică, fermierii și-au îmbunătățit tehnica după care fac agricultură.

Recolta de grâu, îmbelșugată în vestul țării, dar săracă în est. Care este prognoza pentru acest an
Recolta de grâu, îmbelșugată în vestul țării, dar săracă în est. Care este prognoza pentru acest an

Efectele ploilor nu se văd doar când e vorba de pagube. Înseamnă și belșug în depozitele agricultorilor. A început recoltatul cerealelor şi primul care cade sub lamele combinelor este orzul.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.