Protest în stradă după ce un camion a strivit o femeie. „Câți trebuie să mai moară?”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 100 de persoane au protestat la Moţăieni, în judeţul Dâmboviţa, unde o femeie a murit vineri, după ce un camion cu lemne s-a răsturnat peste ea.

Oamenii spun că accidentul s-a produs pentru că autorităţile nu au reparat drumul naţional 71, după surparea unui mal de pământ. Camionul ar fi intrat în balans, când şoferul a frânat brusc, după o curbă, la vederea un semafor care restricţionează circulaţia.

Peste 100 de protestatari şi-au strigat nemulţumirile în stradă. Oamenii spun că au făcut mai multe cereri, prin care au cerut urgentarea lucrărilor de reparaţii. Însă fără rezultat.

„Câți mai trebuie să moară?! E al treilea accident, un copil cu motoreta, o femeie care e în cimitir, e moartă. Cât să mai aşteptăm?”

„Am făcut petiţii, mi-au semnat 700 de oameni, am depus-o prin mail, am primit răspuns, au spus că s-au demarat procedurile de documentaţie tehnică, birocraţie, din păcate au început să moară oamenii.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am copii, nu mai am siguranţă, dacă trec cu ei pe acolo mă trezesc că ne omoară.”

Situaţia drumului trenează din primăvară, când pe sensul de mers de la Târgovişte spre Sinaia, la ieşirea din Moţăieni, un mal de pământ s-a surpat. Drumarii au încercat să repare şoseaua, însă lucrările s-au dovedit a fi complicate.

„Cei care sunt puşi să rezolve problemele astea dau vina unii pe alţii şi nimeni nu face nimic, salariile le iau în continuare.”

Reprezentantii primăriei din Moţăieni spun că oficialii Companiei Naţionale de Drumuri au solicitat autorizaţie de construcţie pentru acea porţiune de drum abia în urmă cu câteva zile. De asemenea, poliţiştii spun că în ultimele luni au sancţionat administratorul drumului de mai multe ori.

Până când va fi rezolvată problema, şoferii se văd nevoiţi să circule acolo alternativ.  Situaţia devine şi mai grea când poliţiştii deviază traficul intens de pe Valea Prahovei pe această rută.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie a murit după ce un camion cu lemne s-a prăbușit peste ea, în Dâmbovița
O femeie a murit după ce un camion cu lemne s-a prăbușit peste ea, în Dâmbovița

Tragedie în vineri dimineaţă pe Drumul Naţional 71, la ieşirea din Fieni, în judeţul Dâmboviţa. O femeie de 62 de ani care mergea pe marginea şoselei, într-o porţiune cu restricţii, a murit strivită de încărcătură unui camion!

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.