Trei funcționari de la DSP Bucureşti, cercetați în cazul medicului fals Politi

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta în cazul celor doi presupuşi doctori italieni care practicau medicina la Bucureşti deşi nu ar avea acest drept a luat luni o întorsătură spectaculoasă.

Anchetatorii au descins luni dimineaţă în locuinţele şi birourile a trei funcţionari de la Direcţia de sănătate publică Bucureşti, în căutare de probe. Cei trei sunt bănuiţi că le-ar fi permis ilegal italienilor să profeseze în România, deşi dosarele lor ar fi fost mai mult decât incomplete.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 menţionează că, în cursul zilei de luni, au fost puse în executare mai multe mandate de percheziţie în vederea strângerii de probe.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în cursul anului 2018, cei trei funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti ar fi falsificat mai multe înscrisuri, atestând în fals că două persoane de cetăţenie italiană au calitatea de doctor şi dreptul de a practica această profesie pe teritoriul României, eliberându-le coduri de parafă în baza unor dosare incomplete.

Cu privire la cea de-a patra persoană, anchetatorii au reţinut că, în calitate de consilier juridic, reprezentant al celor două persoane de cetăţenie italiană, ar fi înlesnit eliberarea codurilor de parafă în baza dosarelor incomplete şi ar fi falsificat mai multe înscrisuri, prin care se atesta în mod fals că au fost depuse toate înscrisurile necesare eliberării codurilor de parafă.

Citește și
Matteo Politi
Cum îl pot reclama victimele pe falsul medic Politi. "Am rămas cu gaură în vârful nasului"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Italianul Matteo Politi a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Un al doilea caz de medic fals, care a obţinut codul de parafă în mod ilegal, a fost identificat în urma verificărilor derulate de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti referitoare la Matteo Politi, a informat pe 8 februarie Ministerul Sănătăţii, fără a da alte detalii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Falsul medic italian rămâne în arest. Ce susţine despre pacientele sale
Falsul medic italian rămâne în arest. Ce susţine despre pacientele sale

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat mai multe paciente, deşi nu avea nici pregătirea, nici diplomele de medicină necesare, nu a fost eliberat din arestul poliţiei, în ciuda argumentelor aduse de avocatul său.

Cum îl pot reclama victimele pe falsul medic Politi.
Cum îl pot reclama victimele pe falsul medic Politi. "Am rămas cu gaură în vârful nasului"

Matteo Politi, italianul cu opt clase, care a pretins că este specialist în chirurgie plastică și a operat mai multe paciente, nu este singurul străin care a lucrat ilegal în România.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a ajuns italianul cu 8 clase să profeseze ca medic în România
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a ajuns italianul cu 8 clase să profeseze ca medic în România

Matteo Politi, zis Mattew Mode, italianul care a pretins că este chirurg estetician şi a colaborat cu diverse clinici private din Bucureşti, unde a efectuat mai multe operaţii, a fost pus oficial sub acuzare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.