Pelerinaj la Galați. Sute de credincioși au așteptat să se închine și să se roage la Sfinții Andrei și Paisie

×
Codul embed a fost copiat

Sunt zile şi nopţi de pelerinaj, la Galaţi! La Arhiepiscopia Dunării de Jos, au început deja festivitățile religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galațiului de 30 de ani și al întregii țări.

Aseară a avut loc, prin centrul orașului, o procesiune în cadrul căreia au fost purtate moaștele Sfântului Paisie, aduse de la Mănăstirea Neamț.

Peste 450 de preoți și o mie de credincioși au așteptat să ajungă racla. Moaştele au fost purtate apoi pe un baldachin ornat cu flori, până în catedrala arhiepiscopală.

Femeie: „Impresionant până la lacrimi. Vă spun sincer, până la lacrimi.”

Femeie: „Se cântă frumos, se cântă în pace și ne bucurăm sufletește, în primul și-n primul rând.”

Citește și
Peștera Sfântului Andrei
Pelerinaj de Sfântul Andrei. Unde este peștera Sfântului Andrei, din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Coada de credincioși care au așteptat să se închine și să se roage la Sfinții Andrei și Paisie s-a întins apoi pe două străzi și, ca în fiecare an, așa va fi până pe 1 Decembrie. Cu gândul la cei dragi și cu teamă pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina, enoriașii s-au rugat pentru pace.

Femeie: „Liniște și pace-n țară și în lume să fie."

Femeie: „De sănătate, în primul rând, avem nevoie.”

Bătrână: „Pentru copii, pentru nepoţi, strănepoţi, că avem de-ajuns!"

ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: „Sfântul Apostol Andrei ne îndeamnă să mergem cu mai mult curaj, de la frate la frate, iar Sfântul Paisie ne învață să ne întrarmăm inima cu rugăciune liniștitoare, pașnică și izvorâtoare de pace internă, pace între noi, pace în lume."

Moaștele vor rămâne expuse pentru închinare pe un baldachin, în spatele catedralei, zi și noapte, până pe 1 Decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei. Metode de pus grâul la încolțit
Când se pune grâul la încolțit de Sfântul Andrei. Metode de pus grâul la încolțit

De Sfântul Andrei, una dintre cele mai cunoscute tradiții este pusul grâului la încolțit. În această perioadă multă lume se întreabă când se pune grâul la încolțit și în ce fel pot face acest lucru. 

Pelerinaj de Sfântul Andrei. Unde este peștera Sfântului Andrei, din România
Pelerinaj de Sfântul Andrei. Unde este peștera Sfântului Andrei, din România

Pelerinajul Sfântul Andrei este cel mai mare eveniment care se organizează în Postul Crăciunului. Zeci de mii de credincioșii vin în județul Constanța să se roage la peștera în care se spune că a locuit apostolul lui Iisus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.