O nouă autostradă va fi construită în România. Turismul în zonă ar putea exploda, se va ajunge mult mai ușor

Autostrada litoralului
CNAIR

CNAIR a trimis marţi, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Alternativa Techirghiol, a anunţat ministrul Transporturilor.

"Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol (30,6 km)! CNAIR a transmis, astăzi (marţi, n.r.), la ANAP documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie)", a scris ministrul de resort pe pagina sa de Facebook.

Noua autostradă va asigura, prin nodul Cumpăna, legătura Autostrăzii Bucureşti-Constanţa (A2) şi a Centurii Constanţa (A4), cu sudul litoralului românesc (în apropiere de Mangalia) şi va reprezenta o alternativă modernă la DN 39 (drum naţional foarte aglomerat în perioada sezonului estival), subliniază acesta.

Traseul Alternativei Techirghiol va facilita accesul la localităţile Agigea, Topraisar, Techirghiol, Eforie, Tuzla, 23 August.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, pe traseul autostrăzii vor fi construite inclusiv 31 poduri/pasaje/viaducte, 6 parcări, un centru de întreţinere şi coordonare şi un punct de sprijin.

"Proiectul prevede şi plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere", a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANCOM: Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.