O mamă din Giurgiu a chemat pompierii pentru că fiul ei nu răspundea la ușă. Ce făcea minorul

pompieri Giurgiu
giurgiuveanul.ro

Un echipaj de pompieri a intervenit marţi seară la etajul 4 al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu după ce o femeie a solicitat sprijinul autorităţilor pentru că fiul ei, minor, nu-i deschide uşa de la apartament.

„În această seară, în jurul orei 19:30, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină în municipiul Giurgiu pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuinţe după ce o femeie a sunat la 112 pentru că fiul ei minor nu-i deschide uşa. La faţa locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de descarcerare, o autoplatformă pentru salvări de la înălţime şi o ambulanţă SMURD", a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Monalisa Frâncu.

De asemenea, la locul solicitării a ajuns şi un echipaj din cadrul IPJ Giurgiu după ce femeia a spus că bate la uşa propriului apartament de mai mult timp, îşi sună copilul pe telefonul mobil şi acesta nu-i răspunde.

După desfăşurarea forţelor care au ajuns la faţa locului şi pentru că minorul tot nu răspundea la uşă, pompierii şi poliţiştii au intrat în apartament prin spargerea uşii, iar în interior a fost găsit un băiat în vârstă de 12 ani care a motivat că nu a deschis uşa din cauza faptului că 'folosea căştile şi nu a auzit ce se întâmpla'.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.