O bătrână a murit în brațele fiului ei, după ce ar fi fost ignorată 16 ore de către medici

×
Codul embed a fost copiat

Acuzaţii grave sunt aduse la adresa cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean Constanța.

O femeie de aproape 70 ani a murit chiar în braţele fiului acestuia după mai bine de 16 ore de când a fost adusă cu ambulanţa.

În tot acest timp femeia a fost ţinută pe un scaun şi i s-au făcut doar câteva analize sumare. Poliţia a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar conducerea spitalului a demarat o anchetă să vadă dacă s-au respectat procedurile şi cine se face vinovat pentru moartea femeii.

Rudele femeii de 70 de ani povestesc că sâmbătă dimineaţa ea a început să se simtă rău şi acuza dureri în piept şi abdomen. Familia a chemat ambulanţa, dar în momentul în care a ajuns la spital a început calvarul.

Popa Constantin, fiul femeii: „Au adus-o în jur de 7 şi ceva pe secţie, i-au făcut primele analize, din acel moment aproximativ 12 ore a stat în serviciul de urgenţă, înăuntru fără să se ia nici măcar măsuri de găsire a diagnosticului, de aflarea unui diagnostic şi nici măcar de rezolvare a problemelor, că respira foarte greu și o durea în capul pieptului, o durea abdomenul.”

Citește și
casa in flacari
Un bărbat din Satu Mare a dat foc casei, cu fiul său înăuntru. Ce motiv ar fi avut
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

După 12 ore de chin şi aşteptare, femeia a fost dusă la investigaţii suplimentare la un Computer Tomograf, fiul susţine că el a insistat pentru acest CT.

Rezultatele au arătat că femeia avea lichid în zona inimii şi a plămânilor. Dar nici după aceste rezultate, pacienta nu a fost preluată de medici.

Popa Constantin - fiul femeii: „În momentul în care a fost gataîn jurul orei 19:50 şi analiza imagistica, din acel moment se ştia clar ce probleme are. Nici din acel punct de la 19:55 până la ora decesului, ora 23 şi ceva, nu a venit nici un doctor nici să o consulte, nici nu s-a luat nici un fel de măsuri legate de rezolvarea problemei.”

Mai bine de 14 ore femeia a fost ţinută pe un scaun, spune fiul ei, şi singura intervenţie care i s-a făcut a fost un consult superficial al unei asistente care a palpat-o.

Bogdan Obadă, director medical: „E normal să se întâmple un act medical aşa? pe un scaun? NU, nu este normal. Pacienta în funcţie de gravitatea cazului, trebuia să stea pe un pat, trebuia să fie consultată, trebuia să fie consultată de medic, nu de asistentă.”

Femeia a murit în braţele fiului ei, după aproape 16 ore de aşteptat pe holurile unităţii de primire urgenţe.

Popa Constantin - fiul femeii: „S-a aplecat spre față, am întrebat-o ce are, nu mi-a răspuns, mi-a murit efectiv în braţe.”

Conducerea spitalului a deschis o anchetă şi urmează să audieze tot personalul ce a fost de gardă în ziua de sâmbătă.

Bogdan Obadă: „Am solicitat tuturor celor care au fost implicaţi în acest caz şi care au efectuat consultul nişte puncte de vedere că să înţelegem ce s-a întâmplat, v-a fi şi o anchetă internă.”

Familia femeii de 70 de ani a făcut plângere atât la Colegiul Medicilor, cât şi la poliţie.

Andreea Iliescu - purtător de cuvânt IPJ Constanța: „A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.”

Familia îndoliată aşteaptă rezultatele acestor anchete.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bilanțul morților de coronavirus din China a ajuns la 362. Topul celor mai periculoase virusuri din lume
Bilanțul morților de coronavirus din China a ajuns la 362. Topul celor mai periculoase virusuri din lume

362 de morţi este bilanţul noului coronavirus, care îl depăşeşte pe cel al Sindromului Acut Respirator Sever (SARS) în China continentală, unde un spital construit în timp record pentru a face faţă fluxului de pacienţi se deschide luni, relatează AFP.

Un bărbat din Satu Mare a dat foc casei, cu fiul său înăuntru. Ce motiv ar fi avut
Un bărbat din Satu Mare a dat foc casei, cu fiul său înăuntru. Ce motiv ar fi avut

Doi bărbați din Satu Mare, tată și fiu, au ajuns la spital după ce tatăl, în vârstă de 61 de ani, a dat foc casei.

Cinci români care s-au întors din China au ajuns la spital. Ce spun medicii despre starea lor
Cinci români care s-au întors din China au ajuns la spital. Ce spun medicii despre starea lor

Epidemia de coronavirus din China duce la măsuri speciale de prevenţie şi la noi.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.