Nicuşor Dan: La Podul Grant, dacă lucrăm pe două benzi, sper să terminăm lucrările în luna martie

podul Grant
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că cel mai probabil lucrările de la Podul Grant vor fi finalizate în luna martie a anului viitor.

Nicuşor Dan a fost întrebat de ce lucrările la Podul Grant nu au fost realizate vara, când traficul era mai puţin intens, având în vedere că de două zile, de când s-a închis circulaţia în acea zonă, s-a creat aglomeraţie.

„Acolo a fost o condiţionare pentru a lucra vara, a fost o condiţionare dată de CFR, pentru că pe anumite tronsoane trebuie să opreşti curentul electric ca să funcţionezi. Pe perioada verii trenurile circulă de la o oră foarte devreme până la o oră foarte târzie şi atunci ar fi fost ineficient să opreşti pentru câteva ore numai, şi ăsta a fost motivul. Noi am lucrat în vară, dar am lucrat pe bretelele care nu erau conexate cu problema de linii de tren, linii de curent pentru tren. Azi s-a circulat mult mai bine decât ieri pentru că am avut o şedinţă şi cu Poliţia naţională şi cu poliţia noastră locală şi cu poliţiile locale de la sectoarele 1 şi 6 şi astăzi s-a circulat mai bine decât ieri şi îmbunătăţim, adică vedem care sunt intersecţiile de conflict şi cu poliţie rutieră sau locală încercam să fluidizăm", a spus Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului.

El a mai spus că estimează, dacă se lucrează pe două benzi în acelaşi timp, că aceste lucrări vor fi finalizate în luna martie.

„Dacă lucrăm pe două benzi, aşa cum am pornit, constructorul promite luna martie. Dacă nu o să reuşim să lucrăm cu condiţiile astea de trafic şi va trebui să lucrăm o bandă, să permitem circulaţia pe o bandă şi după aceea pe cealaltă bandă, asta poate să dureze 10-11 luni. Eu sper să reglăm din dirijarea de către poliţia locală, să reglăm traficul, care să fie puţin mai rău decât normal, dar să fie cât de cât rezonabil, astfel încât să terminăm în martie", a menţionat primarul Capitalei.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.