Mulți copii au prins ultima zi de vacanță pe pârtii. Zăpada i-a ținut ocupați în special pe cei mici

×
Codul embed a fost copiat

Ultima zi de vacanță a fost una colorată și animată pe pârtii. Chiar dacă artificială, zăpada i-a ținut ocupați în special pe cei mici.

La Păltiniș stratul măsoară peste 50 de centimetri și rezistă eroic la temperaturile mult peste 0 grade Celsius. Și în Poiana Brașov unde e deschisă doar o pârtie de începători a fost o zi plină.

Sub soarele generos, pârtiile din Păltiniș au fost pline. Cum zăpada a lipsit din multe stațiuni montane, acolo unde este, fie ea și artificicială, i-a făcut fericiţi pe turiști.

Tată: ”Contează foarte mult că avem locații cu zăpadă artificială unde ne putem bucura chiar dacă vremea nu ne ajută, aceste tunuri ne aduce iarna împreună".

Copiii nici nu au avut timp să își amintească de școală. Au avut alte lecții, de schi sau de dat cu placa.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fetiță: ”Mi-a plăcut mult pentru că a fost zăpadă”.

Inclusiv pisicile s-au apropiat pe pârtie, chiar dacă nu cu schiurile. Yoda, de pildă, a făcut o baie de soare în brațele stăpânei.

Doamnă cu Yoda în brațe: "În sfârșit avem timp și de el, am terminat cu școala de schi, avem pauză de pisoi. Nesperat de frumoasă zăpada, am avut aici o oază de iarnă adevărată."

Dan Gherman, director complex pârtii: "Avem zăpadă pe 5 pârtii funcționale și dacă vremea nu ne ajută, noi suntem pregătiți să dăm un refresh în momentul în care temperaturile vor scădea, avem tunurile de zăpadă, să creem un strat nou de zăpadă".

Odată cu sfârșitul vacanței, prețurile revin la cele din extrasezon. Un schipass pentru o zi întreagă va costa 95 de lei pentru un adult și 75 de lei pentru un copil.

Și în Poiana Brașov a fost veselie în ultima zi de vacanță. Termometrele au arătat în jur de șapte grade Celsius, iar soarele i-a ținut afară pe oameni. Deși domeniul schiabil nu e deschis, iubitorii sporturilor de iarnă au putut să se bucure de o pârtie pentru începători.

Ca să rămână cu amintirea unei ierni bogate în zăpadă, în Bucovina, turiștii au pornit cu ATV-urile și cu snowmobilele prin Munții Călimani, unde au admirat peisajele spectaculoase.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.