Ministrul Transporturilor: Metrorex va ajunge în insolvență fără renegocierea creșterilor salariale sau indisponibilizări

×
Codul embed a fost copiat

Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă aceste cheltuieli, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor făcut declarațiile într-un briefing susţinut la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

"Au apărut nişte poveşti în spaţiul public în ultimele 24 de ore care sunt cam ca la Radio Erevan. Circulă un fake news de la sindicat că s-a pus batista pe ţambal, că nimeni nu păţeşte nimic, salariile rămân la fel, personalul rămâne la fel, ceea ce este departe de adevăr, este complet fals", a spus Drulă, potrivit Agerpres.

El a arătat că este matematic imposibil ca salariile şi numărul de angajaţi să rămână la fel, întrucât veniturile nu acoperă costurile salariale.

"Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali. Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii. Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii", a precizat ministrul Transporturilor.

Citește și
Florin Citu
Florin Cîţu anunţă măsuri după protestul de la metrou: „Nu voi permite să fim şantajaţi”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acestuia, acţiunile penale depuse la DNA şi DIICOT continuă şi ele.

"Nu negociem legea. Poliţia a identificat 350 de participanţi care au participat la blocarea metroului, iar organele de anchetă vor stabili paşii următori în ceea ce îi priveşte. În ceea ce priveşte ministerul şi Metrorex, nu există nicio intenţie de a da un pas înapoi, nimeni nu scapă de răspundere, legea nu este negociabilă şi toate demersurile merg înainte. Metrorex a înaintat astăzi două plângeri la Tribunalul Bucureşti pentru despăgubirea Metrorex de către sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate în acea zi", a continuat Drulă.

Acţiunea de despăgubire este îndreptată împotriva sindicatului USLM.

"Pe româneşte, cerem bani de la Rădoi şi de la sindicatul pe care îl conduce. Chiar ei au semnat procesul verbal că acţiunea de vineri a fost o oprire voluntară, am cerut tribunalului să constate că aceasta este o formă de grevă nelegală. Toate celelalte căi merg înainte", a susţinut oficialul guvernamental.

 

Ce au negociat sindicaliştii de la metrou cu Metrorex

 

Metrorex nu va opera în momentul de faţă disponibilizări de personal, a transmis, marţi, directorul general al societăţii, Ştefan Paraschiv, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii "Unitatea" - Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

Pe de altă parte, conducerea Metrorex susţine că dezechilibrele dintre veniturile şi cheltuielile societăţii trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege.

"Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege", se arată în comunicatul Metrorex.

Totodată, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la protestul de la metrou a fost suspendată pe perioada discuţiilor cu conducerea companiei.

"De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti. Acesta stipulează că perioada de discuţii are termen data de 5 aprilie. Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc", se menţionează în comunicatul semnat de directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv.

Potrivit sursei citate, discuţiile de marţi cu sindicatul USLM s-au finalizat cu aceleaşi concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acţiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului.

Ce pagube a produs protestul spontan de la metrou

 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată vineri, 26 martie, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea trenurilor de pasageri.

Acţiunea ilegală de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei, iar Metrorex a anunţat că se va îndrepta împotriva celor responsabili folosind toate mijloacele legale la dispoziţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul de Interne explică de ce nu au intervenit jandarmii în forță în criza de la metrou
Ministrul de Interne explică de ce nu au intervenit jandarmii în forță în criza de la metrou

Jandarmii nu au intervenit în forță în criza de la metrou pentru că era nevoie în acest sens de un ordin scris de la Prefectul Bucureștiului, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Florin Cîţu anunţă măsuri după protestul de la metrou: „Nu voi permite să fim şantajaţi”
Florin Cîţu anunţă măsuri după protestul de la metrou: „Nu voi permite să fim şantajaţi”

Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, mai multe măsuri după protestul de la metrou, subliniind că nu va permite "să fim şantajaţi de un grup de oameni organizaţi în stil mafiot".

Liderul de sindicat Ion Rădoi, despre protestul de la metrou: ”Cam intuiam eu, dar nu eram sigur până unde merg”
Liderul de sindicat Ion Rădoi, despre protestul de la metrou: ”Cam intuiam eu, dar nu eram sigur până unde merg”

Acţiunea de protest de la metrou a fost organizată ca urmare a nemulţumirilor sindicaliştilor determinate de intenţia Metrorex de a micşora salariile angajaţilor şi de a disponibiliza personal şi nu are legătură cu spaţiile comerciale, a declarat Ion Rădoi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.