Ministrul interimar al Sănătăţii: Vrem să ajungem la 1.500 de paturi ATI funcţionale

Români cu certificate false de vaccinare anti-COVID, în stare gravă într-un spital din Timișoara. S-a deschis o anchetă
StirilePROTV

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat marţi că numărul de paturi la secţiile de terapie intensivă a crescut cu 200 şi a subliniat că se doreşte să se ajungă la 1.500 de paturi la ATI.

"Astăzi, după cinci zile de mandat, avem 200 de paturi ATI în plus, dar avem un plan de rezilienţă pe paturi care a fost asumat de toată lumea, care este asumat de direcţiile de sănătate publică, de managerii de spitale din judeţe şi care prevede în total ajungerea la 1.500 de paturi ATI funcţionale", a spus Cseke Attila la Digi24, potrivit Agerpres.

El a arătat că a cerut, marţi, la videoconferinţa cu reprezentanţii DSP, creşterea numărului de paturi funcţionale la ATI, verificarea stocurilor de medicamente şi materiale referitoare la COVID-19 şi solidaritate între judeţe.

"Există cadrul legal pentru a emite prin ordinul conducătorului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă detaşarea, dacă vreţi obligatorie, deşi nu aş folosi acest cuvânt, dar detaşarea personalului medical, în primul rând medici, anestezişti, pentru că aici există presiunea foarte mare, şi am cerut DSP-urilor să identifice în judeţ împreună cu managerii de spitale, instituţiile prefectului personalul medical care poate fi detaşat în asemenea situaţii", a adăugat ministrul interimar al Sănătăţii.

Joi va avea loc o nouă întâlnire cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marți, 14 septembrie, au fost raportate 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus și 96 de decese provocate de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 14 septembrie. 3.929 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 14 septembrie. 3.929 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 14 septembrie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 1.126.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.