Lider taliban: Afganistanul va fi condus cu legea islamică. Vom aborda militarii afgani pentru a crea o nouă armată

Talibani
AFP

Afganistanul nu va fi o democraţie, această ţară urmând să fie condusă conform legii islamice, a declarat miercuri într-un interviu agenţiei Reuters un membru de rang înalt al mişcării talibanilor, Waheedullah Hashimi.

În urma preluării puterii de către aceştia pe cale militară după retragerea trupelor internaţionale conduse de SUA, Afganistanul ar putea fi guvernat de un consiliu de conducere, în timp ce liderul suprem al mişcării islamiste, Haibatullah Akhundzada, îşi va păstra probabil acest statut, spune reprezentantul talibanilor.

Structura de putere pe care o descrie Hashimi - acesta având acces la procesul decizional din interiorul mişcării talibane - va avea asemănări cu modul în care Afganistanul a fost condus în perioada anterioară când talibanii au fost la putere, între 1996 şi 2001. Atunci, liderul suprem, mollahul Omar, a rămas în umbră şi a lăsat gestionarea problemelor curente ale ţării în sarcina unui consiliu.

Haibatullah Akhundzada va avea probabil o funcţie deasupra celei de şef al unui asemenea consiliu, oarecum similar aceluia de preşedinte. ''Probabil adjunctul lui (Akhundzada) va juca rolul de preşedinte'', spune Hashimi.

Liderul suprem al talibanilor are trei adjuncţi, aceştia fiind Mawlavi Yaqoob, fiul mollahului Omar, Sirajuddin Haqqani, liderul puternicei reţele Haqqani, şi Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor de la Doha (Qatar).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Multe chestiuni despre modul în care talibanii vor conduce Afganistanul rămân a fi clarificate, menţionează Hashimi, precizând însă că Afganistanul nu va fi o democraţie.

''Nu va exista deloc un sistem democratic pentru că el nu are nicio bază în ţara noastră. Nu vom discuta ce tip de sistem politic vom aplica în Afganistan întrucât acesta este clar. Este legea sharia şi asta e'', lămureşte reprezentantul talibanilor, care mai târziu săptămâna aceasta va participa la o întâlnire a leadershipului mişcării la care vor fi discutate chestiuni legate de viitoarea guvernare.

Pe de altă parte, mai menţionează acesta, talibanii vor aborda foşti piloţi şi soldaţi ai forţelor afgane pentru ca aceştia din urmă să intre în rândurile lor, astfel încât să fie creată o nouă forţă naţională care să cuprindă atât combatanţii talibani, cât şi soldaţi din rândul fostelor trupe guvernamentale dispuşi să se alăture celor dintâi, dar rămâne de văzut cât succes va avea acest proces de recrutare.

''Majoritatea au fost antrenaţi în Turcia, Germania şi Marea Britanie. Aşadar, vom vorbi cu ei pentru a-i aduce înapoi pe poziţiile lor'', afirmă Hashimi despre soldaţii afgani. ''Desigur că vom avea unele schimbări, unele reforme în armată, dar tot avem nevoie de ei şi le vom cere să ni se alăture'', explică el, precizând că talibanii au nevoie în mod special de piloţi pentru avioanele şi elicopterele pe care au pus mâna în timpul ofensivei lor fulgerătoare la finalul căreia au cucerit ţara după ce forţele afgane nu le-au opus prea multă rezistenţă.

''Suntem în contact cu mulţi piloţi. Şi le-am cerut să vină şi să se alăture fraţilor lor, guvernului lor. I-am contactat pe mulţi şi căutăm numerele (altora) pentru a-i contacta şi a-i invita să-şi preia posturile'', insistă Hashimi, care mai spune că talibanii aşteaptă ca ţările vecine să returneze avioanele afgane care au aterizat pe teritoriile lor, o referire aparent la cele 22 de avioane militare şi 24 de elicoptere cu care sute de soldaţi afgani au fugit în Uzbekistan.

O ''cantitate consistentă'' de echipamente militare americane se află acum în mâinile talibanilor, a recunoscut marţi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan.

''O bună cantitate (de arme) a căzut în mâinile talibanilor şi evident că nu avem impresia că ar fi dispuşi să ni le restituie'', a mărturisit acesta la o conferinţă de presă, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.