Ministerul Educației revine în problema burselor „de merit” acordate pentru medii sub 5. Obligația inspectoratelor

elevi

Noua metodă de acordare a burselor de merit în învățământul românesc care se aplică de mai puțin de două luni naște controverse. Mai mulți elevi care nu au medie de trecere, sub 5, vor primi 450 de lei lunar.

Pentru că Ministerul Educației a dat legea fără a ști care este impactul real, instituția este acum în situația în care cere retroactiv datele de la Inspectoratele Școlare Județene privind numărul elevilor bursieri și mediile care îi califică la „bursa de merit”.

Noua Lege a Educației, intrată în vigoare pe 3 septembrie 2023, prevede ca „bursa de merit” să nu mai aibă limită de medie. Astfel, obțin această bursă primii 30% dintre elevii unei clase, pornind de la cea mai mare medie către cea mai mică.

Ligia Deca, ministrul Educației, a spus în luna septembrie că motivul pentru care s-a ales această metodă de acordare a burselor de merit ține de „performanță”.

„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiţie sănătoasă, întâi cu sine şi apoi cu cei pe care îi au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii, care, de altfel, arată foarte diferit de la o şcoală la alta, ci să îi susţinem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiţie, din nou, cu fair play, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primi 30% care iau bursa de merit, asta înseamnă că, în fiecare an, ei îşi vor depăşi întâi propriile limite şi apoi vor intra în un soi de competiţie unii cu ceilalţi, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, a afirmat Ligia Deca.

Citește și
Lei
Caz uluitor în învățământul din România. Un elev cu media 4,59 de la un liceu din Ploiești va lua bursă de merit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate acestea, metodologia de acordare a burselor de merit a permis ca un elev cu media 1,59 să primească bursă de merit, iar următorul pe lista bursierilor să aibă 1,85 în Sibiu. Un caz asemănător este și în Ploiești, unde un elev cu media de 4,52 se încadrează la bursă de merit.

Ministerul, dispus să modifice proaspăta Lege a Educației

„Având în vedere situația, Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii, urmând ca, după analizarea acestor date, să se facă propuneri de modificare a unor prevederi din Legea învăţământului preuniversitar care au dus la apariţia „unor anomalii", a declarat joi, secretarul de stat Florian Lixandru, pentru Agerpres.

Prevederile din lege privind acordarea burselor de merit care au condus la „anomalii" și vor putea fi remediate printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară

„Am discutat la nivelul conducerii ministerului şi acest lucru poate fi remediat doar prin modificarea legii. Legea poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-o iniţiativă parlamentară. (...) Noi am solicitat din teritoriu o statistică pe fiecare categorie de bursă, pe fiecare criteriu, să vedem care este numărul de beneficiari şi, în funcţie de ce vom constata aici, vom propune măsuri de remediere. (...) Suntem în analiză, la acest moment colectăm datele din teritoriu. Până luni am dat termen de raportare Inspectoratelor şcolare, inclusiv la bursele de merit am cerut o defalcare a acestora pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit. (...) Legea este aprobată de Parlament. Noi nu facem decât să punem în practică ceea ce este scris în lege pentru că metodologia de acordare a burselor şcolare nu face altceva decât să transpună în practică ceea ce este prevăzut în lege", a afirmat secretarul de stat.

Elevi fără Evaluare Națională primesc bursă de merit 

El a precizat că există cazuri în care potrivit actualelor prevederi ale legii învăţământului preuniversitar vor primi burse de merit elevii de clasa a IX-a care au avut note mici la Evaluarea Naţională sau care chiar nu au susţinut acest examen.

Această anomalie care a apărut cu medii sub 5 pentru bursa de merit - este vorba de elevii din clasa a IX-a, în special elevii de la învăţământul profesional, care au fost admişi chiar şi fără Evaluarea Naţională. Practic, criteriul de ierarhizare pentru bursa de merit la clasa a IX-a este media de admitere. (...) Sunt clase în special în învăţământul profesional unde au fost admişi toţi elevii indiferent de medie, au fost ierarhizaţi după această medie şi au fost admişi, iar prin aplicarea procentului este posibil ca elevi cu medii sub cinci să beneficieze de burse de merit pentru că aşa prevede legea. Probabil că vom avea şi situaţii în care au fost admişi elevi la profesională fără Evaluarea naţională, pentru că, nefiind obligatorie Evaluarea naţională, ei au participat ... Cei care nu au susţinut Evaluarea naţională au putut fi admişi la învăţământul profesional în limita locurilor disponibile. (...) Întâi intră în calcul cei care au susţinut Evaluarea naţională", a explicat Lixandru.

Legea 198/2023 reglementează la articolul 108 plata burselor, fiind prevăzut că 30% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu beneficiază de burse de merit fără a se face nicio precizare în ceea ce priveşte media, a amintit secretarul de stat.

„Aplicând acest procent situaţia diferă de la o clasă la alta. La o clasă pot să am burse de merit până la media 9,50, pentru că noi am prevăzut în metodologie că, în urma aplicării acestui procent dacă rămân elevii cu medii peste 9,50 inclusiv în afara procentului de 30%, lista se va extinde, astfel încât să fie cuprinşi toţi elevii care au cel puţin media generală pe anul şcolar trecut de 9,50. Vom avea şi anumite colective de elevi, anumite clase unde ultima medie poate să fie sub 9,50, poate să fie 8,7, depinde care este nivelul fiecărei clase", a indicat Florian Lixandru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România educată. Un elev din Sibiu cu media 1,59 primește bursă de „merit”. Următorul bursier pe listă are media 1,85
România educată. Un elev din Sibiu cu media 1,59 primește bursă de „merit”. Următorul bursier pe listă are media 1,85

Patru elevi din Sibiu cu medii sub 5 primesc burse de merit, după ce noua Lege a Educației a scos limita de medie. Astfel, s-a ajuns în situația ca un elev cu media 1,59 să primească bursă de merit, iar următorul pe lista bursierilor să aibă 1,85.

Caz uluitor în învățământul din România. Un elev cu media 4,59 de la un liceu din Ploiești va lua bursă de merit
Caz uluitor în învățământul din România. Un elev cu media 4,59 de la un liceu din Ploiești va lua bursă de merit

Un elev de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești are o medie de 4,59 și va primi bursă de merit, scrie Observatorul Prahovean, care precizează că este cea mai mică medie a unui elev bursier din Prahova.  

Bianca, tânăra din Suceava care a avut parte de aventura vieții. A primit 10.000 euro pentru călătorii. „Minim șase ţări”
Bianca, tânăra din Suceava care a avut parte de aventura vieții. A primit 10.000 euro pentru călătorii. „Minim șase ţări”

O tânără din Suceava a avut parte de aventura vieții ei. După ce s-a înscris la un concurs care a provocat-o să călătorească în întreaga lume, Bianca a câştigat o bursă de 10.000 de euro.

Ministrul Familiei: Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursa de 700 de lei
Ministrul Familiei: Mamele minore care vor merge la şcoală vor primi bursa de 700 de lei

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Peste 800 de milioane de lei s-au evaporat de pe Bursă, după ce ministrul Boloș a anunțat taxarea suplimentară a băncilor
Peste 800 de milioane de lei s-au evaporat de pe Bursă, după ce ministrul Boloș a anunțat taxarea suplimentară a băncilor

Indicele BET a înregistrat căderi pe toată linia marți pe Bursa de Valori București (BVB), inclusiv pentru acțiunile băncilor, după ce ministrul Finanțelor Marcel Boloș a vorbit luni seara despre o taxă excepțională asupra sectorului bancar.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.