Încă o lovitură pentru Lucian Bode. Cererea de suspendare a hotărârii UBB de reanalizare a tezei sale, respinsă

Lucian Bode
Agerpres

Tribunalul Sălaj a respins, marţi, cererea ministrului de Interne Lucian Bode de anulare a hotărârii prin care Universitatea Babeş Bolyai a decis să-i reanalizeze lucrarea de doctorat, vizată de acuzaţii de plagiat. Decizia nu este definitivă.  

În replică, Bode afirmă că ”lupta pentru adevăr continuă”, considerând firească decizia instanţei, din punct de vedere procedural, ”în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunţat, înainte ca instanţa să dea un verdict”.

El anunţă că a formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai - care a stabilit că că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate - în vederea desfiinţării ei în integralitate, precum şi a aspectelor subsecvente statutate în această decizie”.

”Aşa cum alţii au ales să mă discrediteze şi eu am dreptul să îmi apăr demnitatea. Lupta mea pentru adevăr nu se opreşte aici, ea abia acum începe”, mai afirmă Bode, potrivit News.ro.

”Respinge ca nefondată cererea de supendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul U.B.-B. formulată de reclamantul B. L. N. în contradictoriu cu pârâta U. B.-B.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 17.01.2023”, se arată în decizia postată pe site-ul Tribunalului.

Citește și
Dan Carbunaru
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre plagiatul lui Lucian Bode: Este o situaţie care se tranşează în cadrul unui proces
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În replică, ministrul a scris:

”Lupta pentru adevăr continuă! Procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunţat, înainte ca instanţa să dea un verdict. Este FIRESC ca instanţa să nu mai poată admite solicitarea iniţială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma să se pronunţe. Este evident că altfel ar fi arătat decizia tribunalului dacă Comisia de Etică nu ar fi cedat presiunilor de a fi “parţiali şi subiectivi”, de a da “un verdict de plagiat fără niciun fel de judecată”, de “a-l arde pe Bode pe rug, în piaţa publică”, aşa cum preşedintele Comisiei a recunoscut public”.

În opinia sa, pentru că s-au grăbit să dea un astfel de verdict, este LOGIC ca instanţa să respingă solicitarea iniţială, care reclama ca fiind netemeinică şi abuzivă decizia Comisiei de Etică transpusă în Hotărârea nr 10/2022.

”Aşa cum alţii au ales să mă discrediteze şi eu am dreptul să îmi apăr demnitatea. Lupta mea pentru adevăr nu se opreşte aici, ea abia acum începe. Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai, în vederea desfiinţării ei în integralitate, precum şi a aspectelor subsecvente statutate în această decizie. În continuare, consider această decizie netemeinică, ilegală şi abuzivă.

Dintre argumentele reţinute în cuprinsul sesizării, cele mai importante vizează următoarele aspecte:

- Nicio altă decizie nu se poate transforma în cenzorul comisiei de doctorat odată ce aceasta s-a pronunţat şi a urmat validarea CNATDCU, Comisia de Etică fiind o altă comisie, în sensul deciziei Curţii Constituţionale.
- Comisia de Etică nu are competenţa legală de a reevalua o teză de doctorat al cărei titular nu este membru al comunităţii universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunităţi.
- Procedura de examinare a fost viciată. Entitatea care s-a autosesizat nu poate fi aceeaşi cu cea care solutionează pe fond autosesizarea, fiind în mod evident lipsită de imparţialitate. Mai mult, nu există un raport de analiză în sensul legii.
- Pretinsele abateri de la standardele de citare reţinute în cuprinsul Hotărârii nr. 1/2023 sunt nelegale si netemeinice.

Verificarea ad-hoc a Comisiei de Etică s-a raportat la standarde de citare actualizate recent şi care nu erau în vigoare la momentul susţinerii tezei, aspecte confirmate chiar de punctul de vedere comunicat de Şcoala Doctorală.

Demersurile vor continua, pentru că, în ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru “arderi pe rug”, este la fel de FIRESC ca adevărul să primeze şi legea să fie respectată în cazul tuturor” -a scris ministrul de Interne pe Facebook.

PressOne a dezvăluit pe 24 noiembrie 2022, în exclusivitate, că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”.conţine cel puţin 18,5% text plagiat, dar şi 6 ilustraţii complet plagiate, iar alte 30 citate incorect.

În aceeaşi zi, UBB a anunţat printr-un comunicat de presă că reia analiza, după ce „a luat act de noile informaţii apărute în spaţiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode”, dar şi faptul că Comisia de Etică „s-a autosesizat şi va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informaţii”.

Anterior, la finalul lunii octombrie 2022, Universitatea „Babeş-Bolyai” stabilise printr-o hotărâre – emisă după ce analiza de plagiat a fost una limitată şi nu a vizat întreaga teză – că doar 2,95% din lucrarea lui Lucian Bode este plagiată, conţinut pe care l-a justificat prin „necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin „erori de citare”.

Bode a contestat decizia de reanalizare a tezei sale, însă înaintea termenului de 17 ianuarie stabilit de instanţă, UBB a stabilit în 11 ianuarie că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.

În lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia ii solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii..

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deputat PNL cere demisia lui Nicolae Ciucă și Lucian Bode din partid. ”Se agață de funcții, indiferent cât de mult rău fac”
Deputat PNL cere demisia lui Nicolae Ciucă și Lucian Bode din partid. ”Se agață de funcții, indiferent cât de mult rău fac”

Deputatul PNL Dan Vîlceanu le solicită, într-o postare pe pagina sa de Facebook, lui Lucian Bode şi Nicolae Ciucă să se gândească la partid şi să demisioneze din funcţiile pe care le deţin, în urma acuzaţiilor de plagiat apărute în cazul amândurora.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre plagiatul lui Lucian Bode: Este o situaţie care se tranşează în cadrul unui proces
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre plagiatul lui Lucian Bode: Este o situaţie care se tranşează în cadrul unui proces

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat despre plagiatul lui Lucian Bode, că ”în cazul punctual”, este o situaţie care se tranşează în cadrul unui proces.  

Comisia de etică a UBB: Teza de doctorat a lui Lucian Bode, ”profund viciată”, a ”plagiat”. Ministrul: Voi merge în instanță
Comisia de etică a UBB: Teza de doctorat a lui Lucian Bode, ”profund viciată”, a ”plagiat”. Ministrul: Voi merge în instanță

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ”este profund viciată”. Această concluzie a fost elaborată după a doua analiză care a fost efectuată asupra tezei de doctorat.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.