George Alexandru Ivan, ex-directorul Aeroporturi București, nu scapă deocamdată de închisoare. Acordul cu procurorii, anulat

George Alexandru Ivan
StirilePROTV

Fostul director al Companiei Naționale Aeroporturi București, George Alexandru Ivan, nu va scăpa de pedeapsă, cel puțin pentru moment. El a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, care i-ar fi permis închisoare cu suspendare, dar ace

George Alexandru Ivan a fost arestat în dosarul mizând o mită totală de circa 22,4 milioane de euro pentru prelungirea unor contracte pentru duty-free-urile din Aeroportul „Henri Coandă”. În prezent se află sub control judiciar, măsură menținută de judecători prin aceeași decizie prin care au respins miercuri acordul de recunoaștere a vinovăției.

În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.proc.pen., respinge acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 12.05.2023 între Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU, în dosarul de urmărire penală nr. 186/P/2023 și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU, prin încheierea Tribunalului București din data de 17.05.2023, definitivă prin necontestare la data de 19.05.2023. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2023.
Document: Hotărâre 825/2023 28.06.2023”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un pasager care venea din Grecia a murit la bordul avionului
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un pasager care venea din Grecia a murit la bordul avionului

Un avion al companiei poloneze LOT ce zbura pe ruta Rhodos - Katovice a aterizat, vineri, de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, la ora 11.17, a informat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Fostul director al Companiei Aeroporturi București și-a recunoscut vinovăția în dosarul șpăgilor de la Henri Coandă
Fostul director al Companiei Aeroporturi București și-a recunoscut vinovăția în dosarul șpăgilor de la Henri Coandă

Corupția din aeroport a fost recunoscută. Fostul director al Companiei Aeroporturi București George Alexandru Ivan a primit o pedeapsă cu suspendare.

Cursele Wizz Air din România au întârziat din cauza unei cifre. Cum a fost posibil
Cursele Wizz Air din România au întârziat din cauza unei cifre. Cum a fost posibil

Curse Wizz Air au înregistrat întârzieri modice în noaptea de 24 spre 25 aprilie din cauza schimbării indicativului de zbor din ”W6” (Wizz Air) în ”W4” (Wizz Air Malta), anunţă marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

 

Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Suspecții ar fi fost dispuși să plătească șpăgi de zeci de milioane de euro
Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Suspecții ar fi fost dispuși să plătească șpăgi de zeci de milioane de euro

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a fost arestat preventiv, pentru 15 zile, în dosarul legat de prelungirea contractelor pentru spațiile duty-free de la Otopeni.

Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Fostul director general și 3 oameni de afaceri au fost arestați preventiv
Dosarul ”șpaga de la Aeroportul Otopeni”. Fostul director general și 3 oameni de afaceri au fost arestați preventiv

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) George Alexandru Ivan a fost arestat preventiv, joi, pentru 15 zile.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.