ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu

×
Codul embed a fost copiat

La două săptămâni de la accidentul feroviar din Grecia, România a fost la un pas de o tragedie similară. Două trenuri s-au tamponat la Roșiori și aproape 300 de oameni au intrat în panică, în urma coliziunii.

Cu noroc, doar 12 au suferit lovituri ușoare. Din nefericire însă, autorităților le-au trebuit mai bine de 6 ore ca să se dumirească și să spună ce s-a întâmplat. Trenul de călători nu a oprit, deși semnalul era roșu. A ajuns astfel din urmă, un tren de marfă, care transporta niste mașini, și l-a izbit din spate.

Era aproape 4 dimineața când acceleratul 1822 Arad-București se pregătea să oprească în stația Roșiori de Vede. Cu aproximativ un kilometru înainte însă, conductorul trenului a ignorat, din motive deocamdată necunoscute, semaforul roșu de la intrarea în gară.

Dumitru Laurențiu, director general Agenția de Investigare Feroviară Română AGIFER: „La intrarea în stația Roșiori, a depășit un semnal, semnalul de intrare care indica oprirea, avea indicație roșie, și în urma acestui fapt a ajuns din urmă un tren de marfă care era încărcat cu autoturisme”.

Trenul privat de marfă care transporta sute de autoturisme tocmai trecuse prin macazul care îl redirecționa pe o altă linie. Fiind extrem de lung se deplasa cu viteză mică. În aceste condiții, acceleratul care n-a oprit la culoarea roșie a semaforului, l-a ajuns din urmă și l-a ciocnit violent chiar când ultimele vagoane ale marfarului tocmai treceau prin bifurcația de șine.

Citește și
tren teleorman
Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Dumitru Laurențiu, director general AGIFER: „În urma acestei coliziuni, acestei tamponări din spate, ultimele trei vagoane ale trenului de marfă au deraiat în așa fel încât antepenultimul a rămas într-o poziție înclinată, penultimul s-a răsturnat, ultimul a rămas pe roți în regulă, numai deraiat”.

280 de călători se aflau în trenul accelerat și cu toții s-au speriat cumplit. După ce accidentul a fost anunțat la 112, autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție și la fața locului au fost trimise 23 de autospeciale de pompieri și ambulanțe. În plus, au fost mobilizate forțe suplimentare din județele învecinate.

Gelu Dragomir, purtător de cuvânt ISU Teleorman: „12 persoane conștiente și cooperante cu diferite traumatisme aveau nevoie de asistență medicală de urgență”.

La spital au ajuns în final doar patru călători pentru a primi îngrijiri. Restul pasagerilor au fost transferați la București cu un alt tren. Între timp, autoritățile au avut nevoie de mai bine de 6 ore să înțeleagă și să comunice ce s-a întâmplat de fapt după ce inițial au susținut că a avut loc un incident în care un tren a frânat brusc și nu au anunțat nimic despre ciocnire.

Vagonul care a deraiat este denumit de muncitorii de la fața locului vagon jumelat pentru că este format din două jumătăți. Deși nu a fost lovit direct, a suferit cele mai mari pagube. O jumătate s-a înclinat și a deraiat pe partea dreaptă a direcției de mers, iar aceasta a rămas înclinată în acest fel către câmp. Toate mașinile, 12 la număr, care se aflau pe acest vagon au fost distruse.

Mașinile din celelalte vagoane au avut de asemenea de suferit pentru că, din cauza impactului violent, s-au ciocnit unele de altele.

Ana-Maria Timiș, purtător de cuvânt Ford Otosan Craiova: „În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor”.

Autoturismele căzute de pe platformă au fost scoase de pe șine pe propriile roți pentru a elibera cât mai repede terasamentul. Pentru repunerea pe șine a vagoanelor deraiate, însă a fost nevoie de o macara de mare tonaj.

În urma accidentului, polițiștii de la transporturi feroviare au deschis un dosar penal pentru vatamare corporală din culpă și distrugere. Aceștia vor sta de vorbă cu mecanicul locomotivei care a lovit trenul de marfă, dar și cu cei trei impiegați de mișcare ai gării Roșiori care ar fi trebuit să prevadă și să prevină producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini de la Gara Roșiori Nord, unde un tren cu 280 de călători a lovit un altul de marfă. Concluziile primelor cercetări
Imagini de la Gara Roșiori Nord, unde un tren cu 280 de călători a lovit un altul de marfă. Concluziile primelor cercetări

Un tren cu 280 persoane care circula pe ruta Arad-Bucureşti Nord a lovit un marfar, care transporta autoturisme Ford, luni dimineață, în stația Roșiori de Vede. Primele cercetări arată că ar fi fost vorba despre o eroare umană.

Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă
Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă

Un accident feroviar s-a produs luni dimineața, în jurul orei 04:00, în județul Teleorman, la intrarea în gara Roșiori Nord. Un tren de călători a intrat într-unul de marfă, pentru că mecanicul nu a văzut culoarea roșie a semaforului.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.