Familii de irakieni, aduse în România în cutii de carton. Unde voiau de fapt să ajungă

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit ascunși într-o semiremorcă zece cetăţeni din Irak, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Comunicatul Poliţiei de Frontieră

În data de 09.08.2019, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul turc B.A., în vârstă de 48 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi semiremorca marca Krone, ambele înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mai multe tipuri de mărfuri, pe ruta Turcia - Polonia.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, zece persoane.

Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni, trei bărbați, trei femei şi patru copii, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, iar minorii între 2 şi 9 ani, solicitaţi de azil in ţara noastră. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

Citește și
Optsprezece cetăţeni străini, ascunşi într-un automarfar, descoperiți la P.T.F. Nădlac II
18 migranţi, găsiţi în cutii de carton, într-un TIR care urma să iasă din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru cetăţeanul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii irakieni, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Reamintim că, în data de 07.08.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Vărşand au depistat la frontiera cu Ungaria cincisprezece cetăţeni din Irak care incercau să treacă illegal în ţara vecină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
2 români, reținuți pentru trafic de migranți. Descoperirea făcută la Sighetu Marmației
2 români, reținuți pentru trafic de migranți. Descoperirea făcută la Sighetu Marmației

Polițiștii de frontieră de la Sighetu Marmaţiei au reținut 28 de afgani, călăuziți de doi români, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

18 migranţi, găsiţi în cutii de carton, într-un TIR care urma să iasă din România
18 migranţi, găsiţi în cutii de carton, într-un TIR care urma să iasă din România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea - Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit ascunși, în interiorul unui automarfar, optsprezece cetăţeni străini.

Trei irakieni au încercat să intre în România ascunşi printre aţe. Un şnur i-a dat de gol
Trei irakieni au încercat să intre în România ascunşi printre aţe. Un şnur i-a dat de gol

Trei irakieni cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani au fost depistaţi vineri la PTF Giurgiu în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un camion încărcat cu baloţi de aţă din Turcia pentru Ucraina.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.