Două cranii şi fragmente osoase de natură umană, găsite pe un câmp în Olt

×
Codul embed a fost copiat

Două cranii şi fragmente osoase de natură umană au fost găsite pe un câmp în comuna Brâncoveni, în acest caz fiind dispusă efectuarea unei expertize antropologice, a anunţat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Totodată, a fost deschis un dosar penal având ca obiect infracţiunea de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multor persoane.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis, miercuri, Agerpres, pe un teren agricol de lângă satul Mărghieni (comuna Brâncoveni), în zona cunoscută drept "Odaia lui Soreaţă" au fost găsite iniţial mai multe fragmente osoase şi un craniu, iar după deplasarea unei echipe operative formată din procurori şi poliţişti criminalişti au mai fost descoperite alte fragmente osoase şi încă un craniu.

Conform unor surse judiciare, prima dată, fragmente osoase şi un craniu au fost observate de un tractorist.

"În seara zilei de 19 noiembrie, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a înregistrat dosarul penal nr. 434/P/2019, având ca obiect infracţiunea de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane, (...) determinat de faptul că, în după-amiaza acelei zile, în jurul orei 18,30, pe un teren agricol de lângă satul Mărgheni, comuna Brâncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea 'Odaia lui Soreaţă', au fost găsite mai multe fragmente osoase şi un craniu. Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii", se precizează în comunicatul Parchetului.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Fragmentele osoase şi craniul descoperite de tractorist erau la suprafaţa terenului arat, în timp ce osemintele găsite de criminalişti în aceeaşi zonă erau îngropate la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri, potrivit surselor judiciare.

"În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană. În continuarea anchetei s-a procedat la audierea de martori, respectiv a persoanelor care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti", se precizează în comunicat.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR Bucureşti şi Institutului de Criminalistică din cadrul IGPR Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică
ANCOM: Rata de acoperire a Internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual. O pondere de 93% e cu fibră optică

Rata de acoperire a internetului fix, în România, este de 80% la momentul actual, iar 93% e cu fibră optică, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Marius Săceanu, secretarul general al ANCOM.

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Recomandări

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.