Carambol pe Autostrada A2, la ieşirea spre Constanţa. 10 mașini s-au tamponat pe o distanță de 4 kilometri

acc a2

Zece maşini au fost implicate, luni, în accidente rutier pe Autostrada A2, la ieşirea spre Constanţa, acolo deplasându-se mai multe ambulanţe.

Zece autoturisme au fost implicate în tamponări produse, luni, pe Autostrada A2, între km 203-207, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conform unui comunicat de presă, poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa au fost sesizaţi, în jurul orei 9.35, cu privire la faptul că, pe Autostrada A2, între km 203-207, s-au produs 3 tamponări.

"Poliţiştii deplasaţi la locurile unde s-au produs cele 3 evenimente rutiere au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de 10 autoturisme implicate. Una dintre tamponări, în care au fost implicate 3 autoturisme, este soluţionată de către poliţişti din cadrul Brigăzii Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în celelalte două cazuri conducătorii auto înţelegându-se amiabil", a transmis IPJ Constanţa.

În zonă traficul se desfăşoară în condiţii normale, autoturismele avariate fiind scoase în afara benzilor de circulaţie, respectiv pe banda de urgenţă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a precizat că în autoturisme se aflau 18 adulţi şi patru copii. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.