Cine este indicat ca fiind complicele lui Daniel Pepene, acuzat că i-a ucis pe Nicu și Alexandra

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta în cazul dublei crime de la Bran ia în calcul și existența unui complice, spun procurorii, care vor cere analize ADN şi verificarea amprentelor ridicate din locuința celor doi soți uciși.

Autoritățile vor să afle dacă în încăpere au fost și alte persoane. În plus, inculpatul a dat declarații care ridică suspiciuni în privința discernământului și va fi supus unei expertize psihiatrice.

Criminaliștii au examinat ore în șir atât locuința victimelor, găsite moarte în dormitor, cât și pe cea a suspectului - vărul lui Nicu Pepene, care trăia în casa învecinată. Au ridicat amprente şi articole de îmbrăcăminte.

Ancheta se concentrează în acest moment pentru a stabili dacă Daniel Pepene, suspectul aflat acum în arest preventiv, a fost singurul autor al crimei. Rudele victimelor susțin că nu și îl indică drept posibil complice pe tatăl bărbatului, un octogenar.

Anchetatorii nu i-au audiat deocamdată pe acești oameni. Au cerut însă dosarul în care cei doi veri se judecau pentru o palmă de pământ, ca să afle ce martori susțineau fiecare parte.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tatăl suspectului spune că a pledat de mai multe ori pentru pace și armonie în familie, dar gesturile îl trădează.

Ion Pepene, tatăl suspectului: Eu la Poliție acolo am spus eu vreau să ne împăcăm, domne, că e lucru ruşinos.
Reporter: Uite mergeți acum să vă împăcați.
Ion Pepene: Să merg eu acum la ei? Ce-ar fi să mă duc eu la femeia aia? Ce-ar fi să mă duc eu la descreierata aia, dacă ea a spus treaba asta, domne!

Pe de altă parte, procurorii au cerut istoricul medical al suspectului și o expertiză psihiatrică.

În casa lui Daniel Pepene au găsit un bilet scris de el, cel mai probabil după crimă, în care făcea mai multe referiri la divinitate și spunea că se teme că va ajunge în iad. Era convins și că cei doi soți omorâți i-ar fi făcut vrăji.

Localnicii au și ei dubii că bărbatul avea discernământ în momentul crimei.

Trupurile neînsuflețite ale celor doi soți uciși au ajuns acasă, pentru priveghi. Mâine familia îi va conduce pe ultimul drum.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.