China susţine îngrijorările ”rezonabile” ale Rusiei cu privire la Ucraina. „Trebuie să primească o soluție”

China
Shutterstock

China şi-a exprimat joi susţinerea faţă de ”îngrijorările rezonabile” ale Rusiei cu privire la Ucraina, o ţară în care Statele Unite afirmă că se tem de un posibil atac rus până la jumătatea lui februarie, relatează News.ro, care citează AFP.

Gigantul asiatic, un apropiat al Rusiei, s-a abţinut până acum să ia parte la criza dintre Moscova şi Occident, care-l acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin de de faptul că a comasat 100.000 de militari ruşi la frontiera Ucrainei.

Însă, cu opt zile înainte de deschderea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing - pe timpul cărora are loc în mod tradiţional un ”armistiţiu” în conflictele mondiale -, ministrul chinez de Externe Wang Yi a discutat la telefon cu omologul său american Antony Blinken despre Ucraina, potrivit News.ro.

”Îngrijorările rezonabile ale Rusiei în domeniul securităţii trebuie să fie luate în serios şi să primească o soluţie”, i-a spus Wang Yi lui Antony Blinken, potrivit unui comunicat difuzat de către Ministerul chinez de Externe.

Această luare de poziţie are loc la o zi după ce Statele Unite şi NATO au respins principala revendicare a Rusiei - şi anume de a se angaja să refuze o aderare la Alianţa Nord-Atlantică a Ucrainei.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ministrul chinez a subliniat - fără să numească NATO - că ”securitatea regională nu poate fi garantată printr-o consolidare sau o extindere a blocurilor militare”.

”Îndemnăm toate părţile la calm, să se abţină să crească tensiunile şi să amplifice criza”, a declarat Wang Yi - un ecoul al pozţiei Moscovei, care acuză Occidentul de ”isterie” în privinţa Ucrainei şi dezminte orice plan de invazie a acestei foste republici sovietice.

Potrivit Departamentului de Stat, Antony Blinken a subliniat, la rândul său, ”riscurile mondiale la adresa securităţii şieconomiei pe care le reprezintă o nouă agresiune rusă a Ucrainei”.

Statele Unite sunt convinse de riscul unui atac rus în Ucraina.

”Totul arată” că Vladimir Putin ”va face uz de forţa militară la un moment dat, poate de-acum până la jumătatea lui februarie”, a acuzat miercuri adjuncta secretarului de Stat american Wendy Sherman.

Ea a subliniat că deschiderea Jocurilor Olimpice, la Beijing, la 4 februarie ar putea să influenţeze ”calendarul” lui Putin, care ar putea încerca să nu-l ofenseze pe preşedintele chinez Xi Jinping în timpul acestui eveniment major pentru China.

Beijingul a respins luni dezvăluiri din presa americană potrivit cărora Xi Jinping i-ar fi cerut lui Vladimir Putin să nu invadeze Ucraina în timpul JO de Iarnă.

În cadrul convorbirii sale cu Antony Blinken, Wang Yi a îndemnat Washingtonul să înceteze să ”perturbe” Jocurile Olimpice de iarnă.

Statele Unite, la fel ca alte ţări, au anunţat o ”boicotare diplomatică” a JO, cu scopul de a denunţa încălcări ale drepturilor omului în China.

Washingtonul îşi va trimite atleţii la competiţii, însă nu şi oficiali de rang înalt care să reprezinte ţara.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților

Ungaria a fost condamnată de către Curtea Europeană de Justiție la plata a 200 de milioane de euro și o penalitate de 1 milion de euro pe zi de întârziere pentru punerea în aplicare a măsurilor privind migranții.

Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla
Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla

CEO-ul Tesla Elon Musk a anunţat că acţionarii grupului erau pe cale să valideze prin vot ”cu o largă majoritate” planul cu privire la remuneraţia sa, într-un mesaj publicat în Statele Unite pe reţeaua sa de socializare X, înainte de încheierea votului. 

Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.