Ce se întâmplase între Alina și Loredana cu câteva zile înainte de crimă. „Nu am vrut să o omor”

×
Codul embed a fost copiat

Loredana, fata de 18 ani care și-a ucis prietena de la gradiniță, și-a recunoscut fapta pentru că, spune ea, așa a văzut că se întâmplă în filme în cazul celor care vor să primească o pedeapsă mai blândă.

Pe parcursul audierilor, tânăra a fost brutal de sinceră. Le-a povestit anchetatorilor că după crimă a făcut curățenie în cameră ca să șteargă urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete.

Cu câteva zile înainte de crimă, Alina și prietena ei, Loredana, le-au cerut șefilor de la hotelul la care lucrau pe litoral să le mute în camere diferite, însă aceștia au tot amânat momentul. Fetele nu se mai întelegeau și se certau, inclusiv, din motive legate de serviciu - a fost consemnat în documentul prin care Loredana a fost arestată preventiv.

„Am mai avut niște discuții contradictorii cu Alina legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel”, a declarat Loredana, la audieri. După care a continuat: „Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea”.

O jumătate de oră, Loredana și-a privit apoi prietena cum își dă ultima suflare și a împiedicat-o să strige după ajutor, chiar dacă aceasta s-a zbătut și a zgâriat-o.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, suspecta de crimă a scos hainele din valiza Alinei și i-a bagat acolo trupul. Taxiul cu care a transportat cadavrul l-a gasit pe internet și un coleg de muncă a ajutat-o să urce valiza în mașină.

Taximetrist: „Am întrebat-o: «Bă, dar ce ai aici, că e foarte greu? E foarte greu ăsta, ce e cu el?». «Nu pot să îl ridic că mă doare mijlocul» . A venit un băiat și a ajutat-o. Mi-a zis să o duc la un bancomat și de acolo a zis să o las la gară”.

Momentul în care Loredana coboară din taxi în dreptul automatului bancar a fost suprins de o cameră de supraveghere. De la bancomat a scos 2.000 de lei și apoi i-a cerut șoferului să o ducă în Vaslui, dar acesta a refuzat-o.

Taximetrist: „Am lăsat-o în parc și de acolo nu știu ce s-a mai întâmplat. Nu era speriată, nu era absolut nimic. Era normală”.

Loredana i-a plătit taximetristlui 200 de lei, deși valoarea cursei era de doar 20 de lei. Apoi, în parc...

„M-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea. Întrucât nu era nimeni, m-am apropiat de prima bancă și am abandonat trupul Alinei sub această bancă. Am încercat să o pun pe bancă, dar era prea grea și nu am putut”, a declarat fata de 18 ani, arestată pentru crimă.

Apoi, suspecta a luat valiza - și a fost surprinsă de o cameră de supraveghere cum verifică geamantanul - și a pornit, pe jos, până la hotelul unde era cazată. Acolo....

„Am început să fac curățenie în cameră, ștergâng urmele de sânge de pe mochetă și de pe perete și am luat lenjeria și hainele murdare de sânge și le-am pus într-un sac de plastic (...) Acest sac l-am dus dimineață în tomberonul hotelului. Menționez că am apucat să stau o oră în pat dar nu am reușit să dorm”, a spus Loredana procurorilor.

Cât despre motivul care determinat-o să își recunoască crima, fata a spus: „Am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă”.

Loredana a fost vizitată în arestul Poliției din Constanța de mama ei. Femeia a încercat să afle ce i-a transformat fiica pe care o știa o fată cuminte într-o criminală.

Reporter: „V-a spus motivul?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Ceartă”.

Reporter: „De la ce?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Nu știu. Nu am stat mult la dânsa”.

Reporter: „Ce ați discutat?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Regrete, regrete, regrete. Să o iert”.

Reporter: „S-au certat în timpul nopții?”.

Petronela Săndulache, mama Loredanei: „Nu am întrebat pentru că m-am temut să aflu răspunsul. Nu se pune problema de invidie. Mi-a mai spus că se certa cu Alina din nimicuriv”.

Ion Cristian, avocatul Loredanei: „La momentul săvârșirii faptei, nu a conștientizat ce a făcut. Abia ulterior și-a dat seama de gravitatea faptelor. Nu putem spune că nu a avut discernământ”.

Dan Antonescu, expert criminolog: „A invidiat-o pentru că, prin felul ei de a fi, victima a câștigat încrederea oamenilor, a câștigat bună voința lor și îi mergea din ce în ce mai bine. Până și în plan sentimental îi mergea bine, ea avea un prieten stabil, de vreun an și ceva, pe când din ce am aflat, autoarea avea o mulțime de parteneri pe care îi schimba. Nu statornicia definea relația ei. Crima este rezultatul unui conflict care a degenerat spontan, nu exista o premeditare. A ucis-o și s-a trezit cu un cadavru în camera ei de hotel”.

Între timp, familia Alinei se pregătește de înmormântarea programată joi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.