Ce au scos medicii din piciorul unei tinere din Timișoara. Cântărea peste 3,5 kg

Medici

Medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara au salvat o tânără de 29 de ani de la amputarea piciorului, în urma unei intervenţii laborioase prin care i-a fost înlăturată o tumoră gigant care ocupa în întregime coapsa dreaptă.

"Era o tumoră gigant, care ocupa întreaga coapsă dreaptă, cu particularitatea că pedicolul femural, în zona inghinală, era înglobat în aceasta. Am protejat vasele de sânge şi nervii periferici astfel că pacienta va putea merge bine fără a fi nevoie de intervenţii suplimentare. La sfârşitul operaţiei, tumora cântărea peste 3,5 kg. Acum tânăra pacientă urmează o perioadă de convalescenţă şi tratament specific", au declarat, miercuri, chirurgii.

Până a ajuns la medicii din Spitalul Judeţean, tânăra a trecut prin consultaţii şi analize diverse şi complexe, pentru precizarea diagnosticului.

"Mă durea coapsa dreaptă şi observam cum creşte în volum. Şase ani tot apăreau amorţeli şi furnicături iar la picioare aveam senzaţia de frig. Toate le-am pus pe seama faptului că m-am îngrăşat, apoi ţineam cură de slăbire. (...) Am fost la un spital din Timişoara, unde medicii mi-au făcut o biopsie şi am primit recomandarea să merg la Chirurgie vasculară, la Spitalul Judeţean", a explicat tânăra, potrivit Agerpres.

Chirurgii de la Vasculară spun că tumori de asemenea dimensiuni sunt destul de rare şi apar la persoane corpolente, deoarece grăsimea suferă modificări şi se poate ajunge rapid la tumori, iar în cazuri de depăşire a pragului de operabilitate, se poate ajunge la amputaţie majoră.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medicii le recomandă pacienţilor un consult rapid la un medic chirurg dacă observă modificări substanţiale, de pildă porţiuni de piele încreţită, întărită, membre crescute în volum, total sau parţial.

Echipa operatorie a fost formată din Andreea Raţă, Sorin Barac, Adelina Mzi, Vadim Breahna, alături de asistenta Cecilia Duma şi medicul anestezist Giorgiana Bobouţanu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.