Alexandru Rafila, despre epidemia de coronavirus din țară: „Sunt îngrijorat de cifrele pe care le-am văzut”

alexandru rafila
Agerpres

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a afirmat că în acest moment ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să ajungem la 2.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.

 

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, la Digi 24, că a fost îngrijorat de cifrele văzute la raportarea testelor făcute duminică, transmite News.ro.

"Sunt îngrijorat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de o parte am avut un record pentru o zi de duminică, peste 1.200 de cazuri pozitive şi am avut 20% dintre probele testate pozitive ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă şi nu este exclus ca în această săptămână să înregistăm acea cifră la care toată lumea face referire, 2.000 de cazuri, pentru că în mod evident am avut o creştere în cele două săptămâni care au trecut cu peste 1.700 de cazuri în câteva zile şi este de aşteptat ca pe măsură ce nivelul probelor, procentul probelor pozitive creşte să avem şi în această săptămână o evoluţie în acelaşi sens”, a afirmat Rafila.

El a fost întrebat ce se poate face dacă nu mai sunt locuri în spitalele COVID din Bucureşti.

“Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează la nivel naţional repartiţia persoanelor bolnave care au nevoie de Terapie Intensivă, va găsi o soluţie pentru un timp, dacă numărul acestor cazuri totuşi rămâne limitat. Se pot şi se fac lucrurile astea, au fost transferaţi cu ambulanţe, chiar cu avionul persoane care au nevoie de asistenţă de Terapie Intensivă în alte oraşe care aveau locuri disponibile, dar lucrul acesta o să devină tot mai dificil pe măsură ce capacitatea se apropie de un nivel maxim. Avem ocupat cam 55% din capacitate, e în jur de 1.000 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID, dacă acest procent va continua să crească într-un ritm accelerat atunci pot apărea probleme foarte serioase şi trebuie o realocare a paturilor existente petnru alte tipuri de patologii, lucrurile se complică şi din cauza asta sper să fim suficient de înţelepţi şi de precauţi să nu repetăm o experienţă prin care au trecut ţări ca Italia sau Franţa sau Spania”
, a explicat reprezentantul României la OMS.

Citește și
alexandru rafila
Categoriile de persoane care ar putea primi vaccinul împotriva Covid-19 în primă fază. Anunțul lui Alexandru Rafila
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum anticipează Rafila evoluția epidemiei de COVID-19 în România:
Cum anticipează Rafila evoluția epidemiei de COVID-19 în România: "Mă aștept ca acest trend să continue"

Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a afirmat că ultimele raportări prezentate de GCS de peste 1.600 de cazuri de infectări sunt similare cu cele de săptămâna trecută.

Categoriile de persoane care ar putea primi vaccinul împotriva Covid-19 în primă fază. Anunțul lui Alexandru Rafila
Categoriile de persoane care ar putea primi vaccinul împotriva Covid-19 în primă fază. Anunțul lui Alexandru Rafila

Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a declarat că primii care ar trebui să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta va fi disponibil sunt persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical.

Rafila: Lunile noiembrie şi decembrie vor fi critice, atunci se așteaptă un al doilea val de COVID-19
Rafila: Lunile noiembrie şi decembrie vor fi critice, atunci se așteaptă un al doilea val de COVID-19

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a vorbit despre evoluţia epidemiei de COVID-19 în România, afirmând că cel mai probabil va urma un val doi al infectărilor.

Situația cazurilor de COVID-19 din România, explicată de Rafila. Care este situația vaccinului
Situația cazurilor de COVID-19 din România, explicată de Rafila. Care este situația vaccinului

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că, în România, numărul cazurilor de Covid s-a stabilizat, dar că ţara noastră se află în top în ceea ce priveşte numărul de cazuri.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.