Accident feroviar pe Valea Prahovei. Două persoane au fost lovite de un tren. Printre victime, un copil de şapte ani

ambulanta
Shutterstock

Două persoane au fost lovite de tren, marţi seară, în oraşul Azuga, situat pe Valea Prahovei.

Printre victime se află un copil de şapte ani. În urma accidentului, mecanicul locomotivei a suferit un atac de panică. În tren se aflau trei călători care au scăpat fără leziuni.

Accidentul feroviar a avut loc pe raza oraşului Azuga. Primele date de la faţa locului arată că două persoane au fost lovite de un tren de călători.

Conform informaţiilor primite până în acest moment, a fost vorba despre o fetiţă în vârstă de aproximativ 7 ani, conştientă, cu traumatism cranio-cerebral şi un bărbat în vârstă de aproximativ 55 ani, semiconştient. Au fost preluaţi de către echipajele medicale şi paramedicale ajunse la faţa locului şi le sunt acordate îngrijiri medicale”, informează oficiali ISU Prahova.

În tren se aflau doar trei călători care nu au fost răniţi. Mecanicul locomotivei a suferit un atac de panică si primeşte îngrijiri la locul accidentului.

Citește și
accident feroviar botosani
Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

La intervenţie au fost trimise o autospeciala de stingere, un echipaj SMURD şi, în sprijin, un echipaj SAJ Prahova. Spre locul intervenţiei a început deplasarea şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO

Italia va avea un tren de lux numit “La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025, dar rezervările încep marţi, iar preţurile biletelor cresc deja puternic.

Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren
Accident feroviar în Botoșani. Două tinere au ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren

Un accident feroviar, în care a fost implicat trenul Dorohoi - Iaşi şi un autoturism, a avut loc duminică seara în apropierea haltei Zlătunoaia, două tinere aflate în maşină fiind transportate la spital.

Bilete de tren mai scumpe pentru vagoanele de dormit, de la 1 aprilie. „Prețul, mult prea mare pentru condiții”
Bilete de tren mai scumpe pentru vagoanele de dormit, de la 1 aprilie. „Prețul, mult prea mare pentru condiții”

Cresc prețurile biletelor de tren pentru vagoanele de dormit. Se adaugă o taxă de rezervare în funcție de numărul de paturi dintr-o cabină. Scumpirile nu schimbă însă și condițiile din trenuri, spun călătorii.

Un tren cu pasageri, care plecase din Oradea spre Timișoara, a rămas în câmp. Care a fost cauza
Un tren cu pasageri, care plecase din Oradea spre Timișoara, a rămas în câmp. Care a fost cauza

Zeci de oameni au avut parte de o călătorie cu peripeții. Trenul în care se aflau s-a oprit în mijlocul câmpului după ce locomotiva s-a defectat.

Un bărbat de 60 de ani a fost reţinut după ce ar fi agresat sexual o tânără în timpul unei călătorii cu trenul, în Botoşani
Un bărbat de 60 de ani a fost reţinut după ce ar fi agresat sexual o tânără în timpul unei călătorii cu trenul, în Botoşani

Un bărbat de 60 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce ar fi agresat sexual o tânără într-un tren, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.