Ferma, miercuri, 14 octombrie 2020. Anna Lesko va fi cea care va da tonul unei discuții extrem de acide

Ferma

Gabriel Toader și Giulia Nahmany au ajuns la putere!

După patru săptămâni petrecute în pădure, în condiții greu de îndurat, cei doi concurenți au primit aseară o nouă șansă: rolul de primul cuplu care conduce activitatea fermei! Cu o dorință acută de a demonstra ceea ce pot, cei doi au impus regula acestui mandat: muncă, muncă și iar muncă!

Pe fondul unor misiuni tot mai dificile, a unei pedepse nocturne ce a presupus efort fizic și a lipsei acute de mâncare, fermierii ajung la capătul puterilor: ”Chiar suntem epuizați”, va recunoaște Andrei Stoica.

Astăzi, când Mihaela îi va vizita pe fermieri pentru a-i provoca la o nouă misiune, Anna Lesko va fi cea care va da tonul unei discuții extrem de acide în care aceștia vor recunoaște că nu s-au așteptat la condițiile grele din competiție! Cum vor reuși să se regrupeze și ce acuze le vor aduce celor doi fermieri șefi cu privire la modul în care împart mâncarea, aflăm diseară!

”Dă-i țăranului o funcție și atunci îi vezi caracterul”

Citește și
Viviana Sposub și Anna Lesko
Petrecere în miez de noapte la #Ferma! Viviana Sposub și Anna Lesko s-au sărutat. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O replică dură, o replică pe care Ana Maria Ababei o va folosi pentru a descrie modul în care Gabi a ales să conducă ferma pe parcursul acestor zile. Acuzele la adresa fostului bandit nu vor conteni și, inclusiv Giulia, va ajunge la capătul puterilor. Ce se va întâmpla și cum se va încheia acest conflict, descoperim de la 20:30!

În ciuda faptului că se simt nedoriți, Gabi și Giulia nu se vor îndepărta de la planul lor: acela de a elimina concurenți puternici și de a-și face loc spre marea finală. Convinși că pentru ei va urma o săptămână ca servitori după mandatul la putere, Gabi va admite care este strategia lor: ”Spargem o gașcă prin șah mat la regină și rege!”

În această seară, ne facem antrenamentul pentru meciul echipei naționale într-o ediție incediară Ferma! Nervii ating limite la care nimeni nu s-ar fi gândit, cuvinte dure vor fi aruncate de către concurenți și alegerea dueliștilor va conduce la o ruptură definitivă în interiorul casei! Cum se scrie pe mai departe, istoria acestor zile din competiție, nu poate fi ratat de la 20:30!

 

Ferma. Orășeni vs Săteni

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ferma, marți, 13 octombrie 2020. Cum vor fi pedepsiți concurenții de Mihaela și Cristi
Ferma, marți, 13 octombrie 2020. Cum vor fi pedepsiți concurenții de Mihaela și Cristi

Săptămâna trecută s-a încheiat cu eliminarea lui Paul Diaconescu și cu o misiune dublă primită de fermieri: atenția la un ceas care are nevoie de resetare și grija de a menține un foc în vatra abia construită!

Petrecere în miez de noapte la #Ferma! Viviana Sposub și Anna Lesko s-au sărutat. VIDEO
Petrecere în miez de noapte la #Ferma! Viviana Sposub și Anna Lesko s-au sărutat. VIDEO

Cea de-a șasea săptămână din show-ul „Ferma. Orășeni vs. Săteni” începe marți seară la PRO TV, iar concurenții sunt puși din nou în situații la care nu s-ar fi așteptat niciodată.

Ce audiență au avut „Masked Singer România” şi „Ferma. Orăşeni vs Săteni”, vineri seară
Ce audiență au avut „Masked Singer România” şi „Ferma. Orăşeni vs Săteni”, vineri seară

Știrile PRO TV, Masked Singer România și Ferma. Orășeni vs Săteni au fost lideri de audiență pe toate segmentele de public vineri seara.

Sclavie la o fermă din Bihor. Un bărbat obliga minori să muncească pentru el
Sclavie la o fermă din Bihor. Un bărbat obliga minori să muncească pentru el

Un bărbat de 60 de ani din judeţul Bihor a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia că a obligat mai multe persoane, unele cu afecţiuni medicale sau minori, să muncească forţat într-o fermă de animale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.